X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Planul de acțiuni în domeniul drepturilor omului, publicat în Monitorul Oficial

10 aug. 2018,, 17:12   Societate
2497 0

Planul național de acțiuni în domeniul drepturilor omului (PNADO) pentru anii 2018–2022 a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial. Acesta reprezintă foaia de parcurs a Republicii Moldova pentru respectarea, asigurarea și implementarea drepturilor omului la nivel național.

Documentul a fost elaborat de un grup de lucru alcătuit din reprezentanți ai autorităților publice centrale, ai societății civile și ai partenerilor de dezvoltare. Acesta conține 31 de obiective, 51 de ţinte strategice din 16 domenii de intervenţie

Scopul PNADO este de a asigura implementarea unor măsuri care să permită dezvoltarea şi prosperarea, în condiţii egale, a tuturor persoanelor. În particular, se urmărește asigurarea faptului că toate persoanele, în special cele din grupurile vulnerabile, beneficiază de drepturile lor fundamentale și serviciile prestate în corespundere cu standardele internaționale privind drepturile omului.

Documentul prevede că Guvernul va înființa Consiliul Național pentru Drepturile Omului, responsabil de monitorizarea şi evaluarea implementării Planului naţional de acţiuni.

Planul național de acțiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2018–2022 este al treilea document de politici publice care are drept scop realizarea și promovarea drepturilor omului în Republica Moldova.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?