Placa comemorativă, al cunoscutului poet și dramaturg moldovean Ion Gheorghiță, care în a doua jumătate al anilor `90 a fost instalată pe fațada casei unde a locuit renumitul om de cultură, zace în mizerie și praf în subsolul casei.
Mai mulți ani la rînd, placa se credea dispărută, asta după ce din cauza unei construcții controversate, aceasta a fost scoasă de pe fațada clădirii, salvată de locătari și pusă la păstrare în subsolul casei.
Foto:Nicolae Răileanu
Echipa Noi.md a încercat în nenumărate rînduri să de-a de urma plăcii pierdute, însă fără urmă, nici autoritățile publice locale, dar nici cele centrale nu știau unde a fost aceasta pusă după ce a fost scoasă.
Într-un final, am reușit să dăm de un bărbat care locuiște în blocul de pe strada ”Traian” 21/3 din capitală, care ne-a spus că de ani buni, placa comemorativă a lui Ion Gheorghiță stă prăfuită în subsolul casei, iar deși locuitorii blocului și-ar dori să o reamplaseze pe fațadă, totuși aceștea nu știu cum ar putea să o facă.
De menționat că în drept cu peretele pe care era cîndva amplasată placa comemorativă, a fost ridicată o ditamai construcție, care în prezent este de fapt un spațiu comercial. Cei care au construit-o nu și-au onorat obligațiunea de a reamplasa placa comemorativă la locul corespunzător.
Foto:Nicolae Răileanu
Portalul de știri Noi.md, face un apel public către autoritățile de resort pentru a contribui ca memoria poetului să fie păstrată în continuare, iar placa comemorativă să revină pe fațada blocului.
Poetul s-a nascut pe 2 aprilie 1939 în satul Larga, Cernauti. Dupa absolvirea Universitatii din Cernauti, a lucrat redactor la ziarul „Zorile Bucovinei”, redactor la revista „Moldova”, redactor-sef al Colegiului de traducere al USM.
Ion Gheorghiţă s-a manifestat în mod sclipitor în literatura pentru copii. A fost, de asemenea un redutabil traducător, mai cu seamă din literatura ucraineană.
Poetul martir Ion Gheorghita a fost asasinat de persoane necunoscute la 29 noiembrie 1991.
***
În preajma graiului
Ion Gheorghiță
Numai în preajma ta, graiule sfînt, îmi coboară pacea în suflet. Tu, izvor curat ca laptele mamei şi care niciodată nu seci. Tu, pădure care doinește și atunci cînd fluturi de gheață îi împovărează crîngetul senin. Tu, lan de grîu prin care trece vîntul şi îngenunchează la rădăcini de mirarea mîndreței tale nepieritoare.
Tu, stîncă și izvor, creștet și frunte de voievozi ce răsar ca un soare din vremuri. Tu, graiule, ca o dorință după care tînjește inima mea și în somn.
Tu, fîntînă adîncă plină ochi cu rouă de pe genele mamei.
Tu, drum de țară zgrunțuros, dar bulgării căruia nici fața pruncului nu o rănesc. Tu, apă și piatră, țărîna și soare. Sărut de păstor pe botul mielului neprihănit. Tu poruncă îmi dai să n-am odihna-mplinită, precum nici mamele care leagănă vise.
Tu, stea în ochi ce-mi străluci și nu mă orbești. Tu, perna-a bunicii ce miroase a busuioc. Tu, casă de gospodar cu copii osteniți de joacă. Tu, mîini trudite și tîmple arse de soare.
Tu, fum al Vetrei de dor. Tu, veșnic dor de Patrie. Pentru corabia ta cîte sînt rîuri toate curg înspre mare să-ți încapă plutirea. Tu, fulger frînt sub aripa paserii, floare de crin pusă-ntre sînii copilei, mormînt părintesc, singurul mijloc posibil de-a spune vieții că o iubesc.
Tu, flacără care-mi tămădui uitarea. Nimic din ființa mea nu poate vesti cu mai multă credința răsăritul de soare. Nimic nu poate să-mi însenineze neamul mai mult ca sunetul tău. Nici în a mării oglindă nu se oglindesc mai multe stele ca în cuvintele Mama și Patrie, rostire numai în zvonul tău și doina scrisă cu roua cerească,
Tu, numai tu prin care știu cu ce neamuri la masă să stau, să plîng ori să cînt, ori să vorbesc cu fulgerul inimii ochi care vor să-ți cumpere mărgăritarele. Focul din glia străbună amesteci cu murmur de grîie și peste fața vremii arunci umbre odihnitoare. Clădesc lăcașul copiilor mei din cărămizile tale.
Ud frunza ta veștedă cu ploile tale și sting seceta verii cu sudorile-ți. Tu cel mai mult muncești și nu ceri răsplată. Tu încolţești și-n stea. Cea mai dulce și tămăduitoare miere de pe florile tale albe culege chiar și cel fără grai începe-a vorbi cînd te presimte, chiar și orbul vede lumina cînd tu din noaptea uitării răsai.
Și mărul se coace la razele tale. Și grîul în brazdă în limba ta încolțește. Chiar și văzduhul se limpezește pe unde tu glăsuiești. Și se frînge de dragul tău raza să te-nconjoare, ca să te vadă și îngerii cît de curat strălucești.
Se-așază-un mormînt peste buzele mele dacă o zi nu-i spun Mamei, Iubitei și Patriei că te iubesc în vocabula ta. Și-mi cresc ciulini pe hîrtia ce nu o ar cu fulgerul tău măcar o zi. Tu, marele nostru ocrotitor de furtunile pustiitoare ale nepăsării.
Tu, vulcan de nădejde ce din clopot încins izbucnește, ale noastre inimi supuse, îndurător limpezind.
Adăuga comentariu