Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Peste treizeci de poduri vor fi reparate începînd din 2019

13 dec. 2018,, 11:40   Societate
2518 0

Peste treizeci de poduri din întreaga ţară urmează să intre în reparaţie anul viitor. Declaraţia a fost făcută de şeful Direcției Infrastructura de Transport de la Ministerul Economiei şi Infrastructurii, Radu Rogovei în cadrul emisiunii Tema Zilei de la Canal 2.

Şeful Direcției Infrastructura de Transport a vorbit despre mai multe probleme legate de podurile din ţară, printre care şi lipsa de specialişti care ar putea face o evaluare a acestora.

"În majoritatea cazurilor acestea sunt nişte probleme cauzate de insuficienţă de întreţinere şi din insuficienţă de mijloace financiare pe parcursul a 20 de ani practice până în anul 2009 nu a fost reparat practice niciun pod. Nu s-a atras atenţia nici la întreţinerea acestor poduri", a afirmat şeful Direcției Infrastructura de Transport de la Ministerul Economiei, Radu Rogovei.

Experţii spun că podurile din ţară, dar şi cele din Capitală trebuie monitorizate şi verificate în fiecare an. Aceştia menţionează că nu trebuie să lipsească nici lucrările de întreţinere, care prelungesc perioada de exploatare a construcţiilor.

Administrația de Stat a Drumurilor are în subordine 851 de poduri. În această vară, întreaga lume a fost șocată de tragedia care a avut loc în Italia. Podul Morandi din oraşul Genova s-a prăbuşit şi a luat viaţa a 43 de oameni, printre care şi un moldovean. După acest incident şi autorităţile din Moldova au început o inspecţie a tuturor podurilor din ţară.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?