X 
Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

Peste o mie de articole vestimentare, ascunse de ochii polițiștilor de frontieră

5 feb. 2019,, 14:30   Societate
1999 0

În cadrul unor acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii transportului ilegal de bunuri la frontiera de stat, echipa mobilă a Direcției regionale EST, în comun cu ofițerii de investigații, au reținut un lot de mărfuri în valoare de aproximativ 50 000 lei, fără acte de proveniență.

S-a întîmplat pe data de 4 februarie curent, la ieșirea din satul Palanca, r-ul Ștefan Vodă, cînd polițiștii de frontieră au oprit în trafic pentru efectuarea controlului de rigoare un automobil cu numere de înmatriculare moldovenești.

În urma verificării fizice a mijlocului de transport, sub scaune și în compartimentele laterale ale vehiculului, inspectorii de frontieră au depistat 1.038 articole de lenjerie intimă pentru femei. Atît șoferița, cît și pasagera aflată în mijlocul de transport, nu au putut prezenta actele de proveniență a mărfii transportate, în acest sens marfa a fost confiscată și depozitată la sediul Direcției regionale EST, unde va fi supusă evaluării.

Din declarațiile femeii de 36 de ani, care conducea microbuzul, s-a dovedit că marfa urma să ajungă pe piața neagră din Republica Moldova, cu scop de comercializare.

În continuare, cazul este cercetat sub toate aspectele, în vederea stabilirii elementelor unei infracțiuni penale sau contravenționale, cu ulterioare atrageri la răspundere a persoanelor vinovate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?