Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Peste 700 de mii de familii s-au înregistrat online pentru a beneficia de compensații în perioada rece

16 noi. 2022,, 17:30   Societate
3675 0

Peste 700 de mii de familii s-au înregistrat online pînă acum pentru a beneficia de compensații în perioada rece a anului prin intermediul Programului guvernamental „Ajutor la contor”.

Potrivit responsabililor din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, cetățenii se pot înregistra pe platforma compensatii.gov.md pînă pe 25 noiembrie, iar după această dată, sistemul automat va atribui categoria de vulnerabilitate energetică pentru toată perioada de acordare a ajutoarelor pe timp de iarnă, transmite Radio Chișinău.

Familiile pot să se înregistreze electronic sau să apeleze la asistentul social din localitate pentru a beneficia de compensații pentru tot sezonul rece, din noiembrie pînă în luna martie.

Sistemul electronic permite acumularea datelor necesare pentru atribuirea categoriei de vulnerabilitate energetică. Este vorba de consumatori cu vulnerabilitate energetică foarte ridicată, vulnerabilitate ridicată, medie, scăzută și consumatori non-vulnerabili.

Cifra de 700 de mii de familii care s-au înregistrat pînă acum este una îmbucurătoare, a declarat pentru Radio Chișinău, Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Vasile Cușca.


„Programul este deschis pînă pe 25 noiembrie. După această dată, sistemul automat va calcula și va atribui categoria de vulnerabilitate energetică pentru sezonul rece, care începe din luna noiembrie, pînă în luna martie. Pînă acum, avem peste 700 de mii de familii care s-au înregistrat. Este o cifră îmbucurătoare, pentru că conform estimărilor noastre, potențiali beneficiari sînt în jur la un milion”, a declarat Vasile Cușca.

Locuitorii care se încălzesc doar cu lemne și cărbuni, dar și cei care au acum venituri mai mici de suma de 3.544 de lei, la fel, vor primi compensații și ajutor în perioada rece a anului, mai afirmă Secretarul de Stat Vasile Cușca.

„Cei care se încălzesc doar cu lemne și cărbuni și nu au altă alternativă sînt eligibili și beneficiază de ajutor pentru perioada rece a anului. Vor putea beneficia de compensații pentru energia electrică, dar și pentru gaz în scopul preparării hranei. Vor avea ajutor și cetățenii, care au acum venituri mai mici de suma de 3.544 de lei. Ceea ce înseamnă că vor primi cîte 700 de lei în fiecare lună, pînă în luna martie”, a mai spus Vasile Cușca.

Compensațiile vor fi resimțite în factură prin diminuarea costurilor indicate, în dependență de categoria de vulnerabilitate. Cei care nu se vor înregistra pînă la data de 25 noiembrie, vor beneficia automat de compensații, fiindu-le atribuită categoria de vulnerabilitate medie. Aceștia vor primi compensații, însă din luna următoare, iar cei care nu doresc să primească ajutor, pot să solicite neatribuirea categorii de vulnerabilitate.

Clasificarea categoriilor de consumatori vulnerabili se bazează pe o serie de parametri aprobați de Guvern, aceștia fiind: venitul, numărul de membri ai familiei, ponderea cheltuielilor pentru energie din consumul gospodăriei și tipul sistemului de încălzire utilizat.

Autoritățile îndeamnă în continuare toate familiile să se înregistreze pe platformă.

1
0
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?