X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Peste 500 de moldoveni au donat sînge în doar o singură zi

1 mar. 2019,, 18:20   Societate
3624 0

Peste 500 de persoane au donat astăzi sînge în mai multe localități din țară în cadrul unei campanii desfășurate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Centrul Național de Transfuzie a Sîngelui și Uniunea Națională a Studenților și Tineretului din Republica Moldova.

Directorul Centrului Național de Transfuzie a Sîngelui, Svetlana Cebotari, a precizat pentru agenție că pînă la ora 15.00 numărul persoanelor care au donat sînge a ajuns la 540.

Scopul campaniei de donare a sîngelui este de a îndemna populația țării, și în primul rînd tinerii, să doneze voluntar sînge, contribuind, astfel, la dăruirea de viață printr-un act de înalt spirit civic.

La campanie s-au alăturat și angajații Inspectoratului Național de Patrulare (INP). „Această campanie a fost organizată în semn de respect și felicitare către toți cetățenii, dar mai ales pentru cei aflați în dificultate, fiind conștienți că transfuziile de sînge pot fi foarte importante pentru tratament, și chiar ar putea salva viețile oamenilor care depind de această picătură de sînge”, a precizat INP.

În Republica Moldova, necesitățile terapiei hemotransfuzionale sînt acoperite integral, fiind colectate anual peste 70 mii de donări, care acoperă tratamentul hemotranfuzional pentru circa 21 mii de pacienți.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?