Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3998

Permis de conducere cu 1000 de euro: Un tînăr a ajuns pe mîna CNA

6 noi. 2020,, 15:23   Societate
4437 0

Un tînăr din Chișinău a fost reținut de ofițerii CNA într-un dosar de trafic de influență.

Acesta ar fi promis să ajute un bărbat să obțină permis de conducere de categoria A,C,D,E și H, spunînd că ar avea influenţă asupra unor responsabili din cadrul Agenției Servicii Publice .

Suspectul ar fi declarat că poate determina persoanele publice, responsabile de examinarea, documentarea și eliberarea permisului de conducere din cadrul Agenției Servicii Publice, să îl favorizeze la probele teoretice şi practice. Pentru serviciile sale suspectul a pretins și primit 1000 de euro.

Pe cazul dat a fost inițiată o urmărire penală pentru trafic de influență săvîrșit de două sau mai multe persoane. Urmează a fi stabilit cercul de complici al suspectului. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă în mărime de la 3000 la 4000 unități convenționale sau închisoare de la 2 la 6 ani. Suspectul este cercetat în stare de libertate.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată pînă la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?