Ofițerii din cadrul Serviciul protecție internă şi anticorupție, împreună cu procurorii PCCOCS, au documentat, din vara anului 2024 pînă în prezent, acțiunile pretins ilegale ale șase polițiști din Serviciul patrulare Strășeni și Călărași al Direcției patrulare "Centru" a INSP, precum și ale unui angajat al Inspectoratului de Poliție Strășeni.
Aceștia sînt bănuiți că au pretins ilegal bani de la șoferi opriți în trafic pentru încălcări ale Regulamentului circulației rutiere.În schimbul sumelor primite, cei șapte suspecți, cu vîrste între 27 și 39 de ani, nu ar fi luat măsurile legale pentru documentarea infracțiunilor și contravențiilor rutiere. În unele cazuri, aceștia ar fi acționat ilegal pentru a mușamaliza încălcările.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate probe relevante în cazul penal privind coruperea pasivă și activă. Patru dintre polițiști au fost citați și au primit bănuiala oficială, iar alți trei urmează să se prezinte în fața autorităților.
Pînă la o decizie finală, cei investigați beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.
Adăuga comentariu