X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Percheziții la mai mulți membri ai grupării "Makena": Colectau ilegal bani în penitenciare

30 iun. 2022,, 12:15   Societate
2944 0

Oamenii legii au efectuat percheziții la doi condamnați din Penitenciarul nr.4-Cricova, membri ai organizației criminale condusă de așa-zisul hoț în lege “Makena” din Republica Moldova, așa zișii „смотрящие” pe sectoare locative.

Aceștia fac parte dintr-un grup infracțional format din autorități criminale aflate în detenție, cît și din persoanele de încredere ale acestora, aflate la libertate, care sînt implicate în procesul de acumulare a mijloacelor financiare, în aşa numitul „общак”, pentru susținerea organizaţiei criminale.

Alte trei percheziții s-au desfășurat la domiciliile rudelor deținuților cu autoritate criminală, care la fel sînt bănuite în acumularea mijloacelor financiare şi altor bunuri pentru crearea fondurilor organizaţiei criminale, surse provenite de pe urma comiterii infracțiunilor, precum și a altor acțiuni ilicite – generatoare de venituri.

Astfel, de la deținuții în vîrstă de 34 și, respectiv, 38 de ani, oamenii legii au depistat și ridicat pachețele de hîrtie cu o substanță sub formă de cristale de culoare albă, înscrisuri de ciornă din conținutul cărora vor fi extrase informații utile urmăririi penale, accesorii de la telefoane( încărcătoare, căști), cartele SIM, un telefon mobil și un recipient cu o substanță lichidă.

Toate bunurile urmează a fi supuse expertizei pentru stabilirea componenței chimice și cantitatea exactă.


În rezultat, deținuții din Penitenciarul nr. 4 – Cricova vor fi tranferaţi în Penitenciarul nr. 13 - Chișinău pentru audieri în cadrul investigațiilor, urmînd ca procurorii să le înainteze învinuirea, în funcție de probatoriul acumulat.

Investigațiile pe acest dosar continuă.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?