X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Percheziții la mai multe adrese din republică într-un dosar de escrocherie

22 feb. 2022,, 09:38   Societate
2764 1

Procurorii desfășoară marți dimineața percheziții într-o cauză penală de escrocherie cu produse agricole, pusă în aplicare în vara și toamna lui 2021, notează Noi.md

Perchezițiile au loc la mai multe adrese din republică, urmare a documentării și investigațiilor efectuate sub conducerea PCCOCS de către ofițerii Direcției generale urmărire penală și ai Inspectoratului Național de Investigații, cu sprijinul angajaților „Fulger” – subdiviziuni ale Inspectoratului General al Poliției. Iar așa cum printre locațiile percheziționate sînt și două penitenciare, operațiunea se desfășoară prin cooperarea angajaților Autorității Naționale a Penitenciarelor. Astfel, în cadrul perchezițiilor au fost ridicate sume bănești, cartele bancare, telefoane mobile, ciorne, ștampile folosite la comiterea infracțiunilor investigate, precum și acte contabile.

Schema infracțională are la bază trei companii din domeniul agricol, care activau coordonat pentru implementarea acesteia, iar printre organizatorii ei sînt și persoane aflate în detenție, inclusiv persoane condamnate la detenție pe viață. Două din aceste companii au fost fondate în 2021 și aveau ca administratori foști deținuți; a treia companie avea un istoric de activitate mai lung, însă în cadrul investigațiilor, oamenii legii au constatat faptul că aceasta activa în baza unei ștampile falsificate.

Astfel, în vara anului trecut organizatorii au format un centru de apel care identifica companii din domeniul agricol ca potențiale victime, care-și manifestau interesul să pună în vînzare produse agricole. Ulterior, organizatorii schemei contactau companiile investigate, care se deplasau la agenții economici interesați, unde ridicau produsele agricole, cu angajamentul achitării lor pe parcursul următoarelor zile. Însă, imediat după obținerea mărfii de la victime, companiile le vindeau altor agenți economici, fără ca să le achite marfa obținută.

Urmare a plîngerilor depuse, oamenii legii au pornit 25 de dosare penale, care acum au fost conexate într-unul singur. Pe parcursul investigațiilor, au fost reținute opt persoane, cu privire la care procurorii PCCOCS vor depune demersuri de solicitare a arestului preventiv. Alte șapte persoane investigate sînt deținuți, care vor fi transferați temporar într-o altă instituție penitenciară pentru asigurarea eficienței investigațiilor. Pe parcursul investigațiilor, pînă la trimiterea dosarului în judecată și pronunțarea unei hotărîri finale, persoanele investigate se prevalează de prezumția nevinovăției.

Menționăm, anterior au fost reținute și plasate în arest alte trei persoane. Astfel, în cadrul dosarului figurează peste 20 de persoane investigate pentru escrocherii împotriva celor 25 de agenți economici, care au fost prejudiciați cu peste șapte milioane lei.

În context, oamenii legii îndeamnă cetățenii și agenții economici să manifeste prudență la încheierea tranzacțiilor comerciale, inclusiv prin verificarea condițiilor propuse de ofertanți și istoricului activității persoanelor fizice/juridice care vin cu asemenea oferte.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?