X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Percheziții la domiciliul a patru angajați ai Inspectoratului de poliție Florești

23 noi. 2021,, 09:40   Societate
2795 0

În această dimineață, ofițerii SPIA, sub conducerea PCCOCS, au efectuat opt percheziții în cadrul unei cauze penale inițiate în data de 17 noiembrie 2021.

„Cauza penală a fost inițiată conform art. 290 alin. 2 lit. b) Cod penal al Republicii Moldova (Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor și munițiilor, sustragerea lor săvîrșită de două sau mai multe persoane)”, se arată în nota informativă emisă de SPIA.

Potrivit SPIA, acțiunile de urmărire penală au fost desfășurate în privința unui grup de funcționari publici cu statut special din cadrul Inspectoratului de poliție Florești. Aceștia s-ar fi folosit de poziția pe care o ocupă și ar fi însușit ilegal patru arme de foc de la un bărbat care a decedat anul acesta, locuitor al raionului Florești.

Ofițerii SPIA au efectuat perchezițiile la domiciliile și automobilele angajaților Inspectoratului de poliție Florești.

Astfel, au fost depistate opt arme de foc, muniții – 595 cartușe și trei permise de port armă, toate păstrate ilegal.


Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă pedeapsă cu închisoare de la doi pînă la șapte ani.

În continuare, se întreprind măsuri speciale de investigații și acțiuni de urmărire penală, în scopul stabilirii și altor persoane ce au tangență la acest caz.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?