X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Percheziții CNA: Sînt vizați funcționari de rang înalt

28 mai. 2021,, 08:15   Societate
3047 0

Centrul Național Anticorupție și procurorii anticorupție desfășoară acțiuni de urmărire penală care vizează o schemă de corupție din care fac parte funcționari de rang înalt ai Agenției pentru Intervenție și Plăți în Agricultură (AIPA), ai Federației Naționale a Fermierilor din Moldova (FNFM) și mai mulți agenți economici care își desfășoară activitatea în domeniul agricol.

În aceste clipe, au loc percheziții la sediile AIPA și FNFM, la domiciliile unor șefi de subdiviziuni ai instituțiilor, dar și la un șir de companii cu sediile în mai multe localități din centrul, sudul și nordul țării.

Faptele ilicite, de care sînt suspectați funcționarii AIPA și complicii lor, se referă la fraudarea procesului de acordare a subvențiilor în agricultură, prin favorizarea unor companii, cu care s-ar afla în conflict de interese, precum și pretinderea unor otkaturi de 10 la sută din fondurile acordate altor agenți economici.

„Potrivit probelor acumulate subvențiile, acordate în mod netransparent și cu abateri grave de la legislația în vigoare, proveneau din fondurile de asistență financiară a partenerilor externi, inclusiv de la Banca Mondială, dar și din bugetul de stat. Perioada examinată de procurori și anchetatorii CNA este 2019-2021, iar fondurile atrase de AIPA pentru acordarea de subvenții, în acest interval, depășește 100 de milioane de lei – bani veniți doar din asistența externă”, se menționează într-un comunicat al CNA.

Toate acțiunile sînt autorizate de instanța de judecată.


Vom reveni cu detalii pe parcursul desfășurării acțiunilor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?