X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Pentru că a furat iepuri a trăit un adevărat coșmar în izolatorul din stînga nistrului

14 sep. 2020,, 09:00   Societate
3379 4

Un bărbat din raionul Florești a trăit 13 zile de coșmar, timp în care a fost deținut ilegal în închisorile din stînga Nistrului.

Este vorba despre Constantin Mamontov, originar din Florești, care în 2015 a fost răpit și torturat împreună cu concubina sa de către un fost milițian din stînga Nistrului, transmite Publika.md.

Constantin Mamontov a fost reținut ilegal de către pretinșii grăniceri transnistreni pe data de 31 august curent.

Motivul formal ar fi fost furtul a trei iepuri. În realitate însă, potrivit organizației Promo-LEX, milițienii s-ar fi răzbunat pe fost lor coleg, care a fost condamnat pentru fapta sa la 15 ani de pușcărie de Judecătoria Soroca.

Timp de 13 zile, Constantin a fost ținut captiv în două locuri de detenție: prima zi - într-un subsol din apropierea postului de control unde a fost reținut (Broșteni), iar alte 12 zile în subsolul ”miliției” din Camenca.


Potrivit lui Constantin, în această perioadă, el a fost eliberat de trei ori și de trei ori a fost reținut imediat pentru diverse motive formale.

Cînd a fost eliberat la 12 septembrie, de frică să nu fie reținut din nou, Constantin a fugit printre case și a trecut înot rîul Nistru, ajungînd acasă în raionul Florești.

Promo-LEX menționează despre situația gravă a drepturilor omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, din moment ce după 13 zile de la reținerea lui Constantin, nimeni nu știa absolut nimic despre starea și locul lui de aflare.

Mai mult, acest caz arată odată în plus necesitatea aplicării măsurilor de protecție în privința victimelor ale căror drepturi și libertăți fundamentale au fost violate de către reprezentanții structurilor de facto din regiunea transnistreană, susține Promo-LEX.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?