Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Pedeapsa primită de directorul unei școli profesionale, acuzat că fura salariile angajaților

20 aug. 2018,, 17:11   Societate
7961 0

Directorul Școlii Profesionale nr. 10 din Chişinău, Sergiu Gribovanu, acuzat că fura salariile de pe cardurile unor angajați, a fost pedepsit cu amendă.

Prin sentința Judecătoriei Chișinău din 15 august, Gribovanu a fost obligat să achite o amendă de 150 de mii de lei, fiind privat și de dreptul de a exercita funcţii publice timp de 3 ani.

Mai mult, prin sentință a fost dispusă ridicarea sechestrului de pe sumele depistate la domiciliul și biroul funcționarului, și anume 9020 de euro, 182 dolari, 1159 lei românești și 17300 MDL.

Sergiu Gribovanu a fost găsit vinovat că pe parcursul unui an de zile, exercitând funcția de director al Școlii Profesionale nr. 10 din capitală, a angajat fictiv mai multe persoane.


Ulterior, inculpatul le lua cardurile și ridica salariile în folosul său. Victimelor le oferea doar sume mici, pentru ca acestea să nu înainteze plângeri.

Funcționarul alegea în special persoane cu situație financiară precară, fiind sigur că acestea nu vor înainta pretenții.

Gribovanu și-a recunoscut vina. Funcționarul a recuperat benevol prejudiciul cauzat statului în mărime totală de circa 63 mii de lei, înainte de a fi condamnat.

Directorul instituției profesionale a fost reținut la mijlocul lunii martie, împreună cu soția sa, bănuită de complicitate. Ulterior s-a stabilit că femeia nu a participat la săvârșirea infracțiunii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?