Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), omorul a fost comis de mai mulți membri ai aceleiași grupări criminale, care au acționat la ordinul liderului. Victima a fost lovită repetat cu obiecte dure în zone vitale ale corpului și a murit pe loc. Pentru a ascunde urmele crimei, executorii au dus cadavrul la un alt etaj al penitenciarului.
Motivul asasinatului a fost consolidarea poziției organizației criminale Makena față de alte grupări rivale, dar și tăinuirea unor informații privind alte infracțiuni similare. În schimbul executării ordinului, liderul le promisese complicilor privilegii și avansarea în ierarhia grupului.
Anterior, cei cinci executori ai crimei au fost condamnați la cîte 13 ani de închisoare fiecare. Liderul grupării se află deja în detenție pentru crearea și conducerea organizației criminale, șantaj și pregătire de omor.
PCCOCS subliniază că lupta împotriva criminalității organizate rămîne o prioritate. În perioada ianuarie–octombrie 2025, procurorii specializați au trimis în judecată dosare penale care au dus la condamnarea a peste 100 de persoane implicate în activități criminale, atît pe teritoriul Republicii Moldova, cît și în rețele transnaționale.
Adăuga comentariu