X 
Transnistria stiri: 1830

Pe numele lui Plahotniuc a fost deschis dosar penal și în România

25 iul. 20:53   Societate
2890 0

Ministerul Afacerilor Interne al României a precizat astăzi că a fost deschis un dosar penal la nivelul Direcției de Investigații Criminale din Poliția Română în cazul oligarhului moldovean, Vladimir Plahotniuc arestat în Grecia, deoarece acesta avea în posesia sa șase acte de identitate, din care doar unul era autentic, restul false.

Dosarul a fost deschis pentru infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Vladimir Plahotniuc a fost plasat sub arest preventiv pentru 40 de zile în Grecia, fiind reținut pe Aeroportul Internațional din Atena, de unde intenționa să zboare spre Dubai. Termenul de 40 de zile este acordat potrivit Convenției Europene de extrădare, pentru trimiterea cererii de extrădare.

„În urma schimbului de date și informații efectuat prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Poliției Române, autoritățile elene au transmis copii de pe șase documente de identitate aflate în posesia persoanei respective”, precizează MAI, notează Noi.md cu referire la digi24.ro.

Astfel, „în urma verificărilor efectuate la nivelul structurilor MAI, au rezultat suspiciuni rezonabile cu privire la o posibilă faptă de contrafacere a unor documente oficiale – două cărți de identitate, două permise de conducere și un pașaport, constînd în suprascrierea mecanică a acestora, în scopul denaturării identității titularului”.

Ministerul de Interne a mai transmis că „verificările efectuate la nivelul structurilor MAI au arătat că un singur document dintre cele șase este autentic și emis de statul român, respectiv un pașaport care a fost eliberat pe numele real al persoanei respective, anterior emiterii unei interdicții cu privire la aceasta”.


Vladimir Plahotniuc a fost reținut duminică, 21 iulie, pe Aeroportul Internațional din Atena, cu puțin timp înainte să se îmbarce într-o cursă spre Dubai. Împreună cu oligarhul moldovean a fost arestat și Constantin Țuțu, fost deputat moldovean. Amîndoi au fost localizați de ofițeri ai Diviziei de Infracțiuni contra Vieții și Proprietății.

Astfel, Constantin Țuțu este și el în arest preventiv, în Korydallos, cel mai mare penitenciar din Grecia. Poliția elenă a anunțat anterior că a confiscat 155 de mii de euro și 17 documente false, în contextul reținerii lui Vladimir Plahotniuc și a lui Constantin Țuțu. Potrivit unui comunicat de presă, cei doi locuiau împreună într-o casă din suburbia sudică a Atenei.

Astăzi Vladimir Plahotniuc și Constantin Țuțu au fost aduși în fața instanței din Atena unde urma să aibă loc audierea acestora pentru deținere de acte false.

CU SENS a reușit să surprindă momentul în care aceștia se aflau în fața judecătoriei. Cei doi au fost escortați de mai multe mașini, fiind înconjurați de ofițeri înarmați din cadrul Unității Speciale de Combatere a Terorismului și de polițiști din cadrul Direcției pentru Combaterea Criminalității Organizate din Republica Elenă.

Potrivit avocatului acestora, Vassilis Spyrou, cei doi au solicitat amînarea audierilor, deoarece au nevoie de mai mult timp pentru a-și pregăti apărarea.Ulterior, Plahotniuc și Țuțu au fost duși la penitenciarul Korydallos, cel mai mare din Grecia.

3
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Considerați că autoritățile gestionează eficient securitatea frontierelor Republicii Moldova?
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий