X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Pavel Voicu: Din iunie pînă în octombrie de la MAI au plecat 800 de oameni

26 noi. 2019,, 07:50   Societate
3285 0

Din luna iunie până în luna octombrie numărul angajaților Ministerului Afacerilor Interne s-a redus cu 800 de persoane.

Declarația a fost făcută de șeful de la MAI, Pavel Voicu, în cadrul unui interviu pentru Sputnik Moldova. Oficialul a precizat că polițiștii erau demoralizați.

„Am atras atenție la climatul moral al personalului. Erau derutați, erau relaxați, ceea ce a dus la creșterea criminalității, situației accidentate, fluctuații de cadre. Dacă în fruntea unei instituții se vine nu pentru a face reforme, ci pentru a te răzbuna spunând că vii să o depolitizezi, dar selectezi cadre apropiate unui partid politic se întâmplă ceea ce avem acum. În termeni restrânși vom rezolva situația”, a spus Voicu.

Șeful de la MAI a precizat că o parte dintre angajații care au fost demiți sau au plecat de bună voie vor fi rugați să vină înapoi. De asemenea, Voicu a vorbit despre propunerile care vor fi făcute pentru acordarea ajutoarelor financiare pentru polițiști:

sti„Vom veni cu propuneri de îmbunătățire a pachetului social în așa fel ca să atragem specialiști din alt domeniu. Am avut o discuție cu premierul, cred că vom reuși pentru anul viitor să venim cu unele propuneri de măriri de salariu. Vom achita și indemnizațiile pentru închirierea spațiului locativ pentru că 70% dintre angajații MAI sunt nevoiți să închirieze, se știe care sunt costurile. Cu un salariu de 5000 de lei să închiriezi un spațiu locativ nu se știe cum să supraviețuim”.


Ministerul de Interne are 18 000 de angajați.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?