Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3989

Patru cazuri suspecte de rujeolă, înregistrate de ANSP

28 mai. 2019,, 11:30   Societate
1763 0

Patru cazuri suspecte de rujeolă au fost înregistrate de specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică /ANSP/ la Drochia.

Printre bolnavi sînt şi trei minori, comunică MOLDPRES.

Medicul epidemiolog în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică /ANSP/, Laura Ţurcan, a menţionat pentru MOLDPRES că toţi cei patru pacienţi sînt parte a comunităţii rome şi au participat la o nuntă.

„Cei patru, printre care şi mirele în vîrstă de 17 ani, sînt internaţi în spitalul din Drochia cu simptome specifice de rujeolă. Primul ar fi contactat boala chiar mirele, acum sînt aşteptate testele de laborator pentru a confirma prezenţa virusului”, a spus medicul.

Conform datelor ANSP, numărul cazurilor de rujeolă înregistrate în R. Moldova a ajuns la 363, dintre care 341 în 2018. O creștere semnificativă a numărului de îmbolnăviri a fost atestată în luna august 2018, fiind înregistrate 239 de cazuri confirmate.


Medicii epidemiologi reamintesc populaţiei că rujeola este o maladie extrem de contagioasă şi se răspîndește rapid. Primul semn al infecţiei este febra înaltă, care se menține 1-7 zile. Erupţiile generalizate apar după 3-4 zile de la debutul febrei. Pneumonia este cauza cea mai frecventă de deces în rujeolă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?