X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Pastile psihotrope ridicate de către polițiștii de frontieră la Costești

20 iul. 2021,, 15:00   Societate
1944 0

Un permis de conducere italian cu indici de falsificare și 54 de pastile psihotrope au fost ridicate de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Costești. Pe cazurile înregistrate sînt documentați doi conaționali.

Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a apropiat un mijloc de transport de model Volkswagen Touran, la volanul căruia se afla un chișinăuian de 51 de ani. Pe lîngă documentul de călătorie bărbatul a prezentat și permisul de conducere care ar fi emis de către autoritățile italiene. În timpul controlului, polițistul de frontieră a observat unii indici necaracteristici asupra permisului. Astfel, actul a fost supus examinării cu tehnica din dotare unde s-a confirmat lipsa elementelor de protecție.
Audiat, conducătorul auto s-a arătat mirat de cele depistate menționînd că și-a perfectat permisul legal schimbîndu-l pe cel moldovenesc. Uitîndu-se printre acte, bărbatul a oferit un alt permis de conducere italian, de data aceasta veridic, însă conform unei directive a Parlamentului European – nici o persoană nu poate deține mai mult de un permis de conducere eliberat de aceeași autoritate.

Un alt incident a fost consemnat pe direcția ieșire din țară, unde conform analizei de risc, la controlul de frontieră au fost implicate echipele canine a sectorului Poliției de Frontieră Costești. În urma verificărilor, inspectorii chinologi au depistat 54 de pastile incluse pe lista substanțelor psihotrope. Pasagerul în vîrstă de 26 de ani a comunicat că a procurat pastilele legal conform prescripției medicale însă nu a putut demonstra acest fapt. Ca urmare medicamentele au fost ridicate, iar cercetările pe caz vor continua pînă la stabilirea rezultatelor finale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?