X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Paștele Blajinilor va fi sărbătorit pe 6, 7 și 8 iunie: Recomandările Mitropoliei

29 mai. 2020,, 18:30   Societate
5756 3

Mitropolia Moldovei precizează că rudele îi vor putea pomeni, totuși, pe cei trecuți la Domnul în ajunul Duminicii Pogorîrii Duhului Sfînt (a Cincizecimii), în zilele de 6, 7 și 8 iunie.

Mitropolia Moldovei vine și cu recomandări pentru cetățeni, pe care îi îndemnă să respecte normele sanitare:

"În primul rînd, îndemnăm pe toți participanții la slujbe să țină cont de sfaturile autorităților și să respecte măsurile de siguranță și de protecție recomandate. Persoanele care s-au întors din străinătate, se află în perioada de carantină, prezintă careva simptome, sau fac parte din grupul sporit de risc, sînt rugați să se abțină de la participare.

Îndemnăm credincioșii să evite aglomerările tradiționale din jurul mormintelor și să respecte distanța sanitară.

Venim cu rugămintea ca și-n acest an creștinii să se abțină de la organizarea meselor copioase în cimitire și consumul de băuturi alcoolice. Întîlnirile dintre rude și celelalte tradiții legate de această zi, vor fi săvîrșite într-un cerc restrîns de oameni și în mod privat”, se spune într-un comunicat emis de Mitropolie.


Anterior, șeful Centrului Național de Sănătate Publică, Nicolae Furtună, a recomandat ca Paștele Blajinilor să nu fie sărbătorit în acest an, deoarece rata de contagiozitate prin coornavirus se menține în continuare foarte mare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?