Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Pandemia a schimbat tot, chiar și regulile de zbor. Ce trebuie să știi

22 iun. 2020,, 07:40   Societate
4572 0

Aproape toate graniţele europene sînt din nou deschise şi zborurile se reiau şi ele încet-încet. De ce ar trebui să ţinem cont şi care sînt riscurile?

Turiştii care au de gînd să călătorească în aceste zile în Uniunea Europeană cu avionul ar trebui să fie informaţi nu doar cu privire la prevederile anti-coronavirus din ţările de destinaţie, ci şi privind măsurile speciale în vigoare pe aeroporturi, transmite dw.com.

Odată ajuns la aeroport ce faci?

Înainte de orice trebuie ştiut că în toate aeroporturile europene este obligatorie purtarea măştii faciale de protecţie – şi anume “din momentul în care pătrundem în terminal şi pînă la părăsirea terminalului din aeroportul de destinaţie”.

Aceasta prevede Uniunea Europeană referitor la călătoriile cu avionul în timpul pandemiei de coronavirus.


Excepţie fac copiii sub şase ani şi persoanele care din motive de sănătate nu pot purta mască.

Călătorilor li se recomandă să schimbe masca de protecţie din patru în patru ore, să-şi spele şi dezinfecteze des mîinile. Deoarece la durata zborului trebuie adăugată şi perioada petrecută pe aeroport, e recomandabil ca pasagerii să aibă în bagaj cîteva măşti de rezervă.

Ce se schimbă de la predarea bagajului şi pînă la îmbarcare?

Majoritatea aeroporturilor nu vor mai permite decît un singur bagaj de mînă la bord.

În acest fel, ar putea fi limitat pericolul contaminării în timpul controalelor de securitate.

Atît la check-in cît şi la controalele de securitate se va respecta distanţa de cel puţin 1,5 metri.

Prin marcaje se indică pasagerilor cum ar trebui să stea la coadă, păstrîndu-se distanţa reglementară. Este prevăzută totodată deschiderea mai multor ghişee de check-in şi blocarea unora din scaunele din sălile de aşteptare.

E permisă mîncarea pe aeroport?

Cine doreşte să-şi cumpere ceva de mîncare sau de băut înaintea zborului, va trebui să ţină cont de faptul că nu toate restaurantele, cafenelele sau magazinele din aeroport vor fi redeschise. Pasagerii au voie în continuare să bea şi să mănînce în incinta aeroportului, deşi este obligatorie purtarea măştii de protecţie.

Vor exista controale de sănătate?

Astfel de controale – de pildă efectuate cu camere de termoviziune sau măsurarea temperaturii – nu sînt obligatorii în aeroporturile germane.

În cazul în care situaţia s-ar schimba, aeroporturile sînt pregătite şi pentru controalele de sănătate, a anunţat asociaţia aeroporturilor germane ADV.

Cît de mare este pericolul unei infectări la bord?

Pericolul este foarte redus. Este ceea ce susţin companiile aeriene şi producătorul Airbus. Aceasta pentru că în cabina de zbor aerul circulă în permanență de sus în jos. În acest fel, stropii de respiraţie sînt împinşi spre podea şi nu ajung în dreptul feţei pasagerilor învecinaţi.

Chiar şi dacă aerul circulă în permanenţă şi este bine filtrat, nu există călătorie fără risc. Cu cît durează mai mult un zbor, cu atît mai mare este şi pericolul unei infectări.

Vor fi lăsate locuri libere între pasageri?

Un lucru a devenit foarte limpede în ultimele luni: cu cît distanţa între oameni este mai mare, cu atît mai mic este riscul unei infectări cu noul coronavirus.

Iată de ce unii experţi cer păstrarea locului din mijloc sau chiar a unui rînd întreg de scaune liber. Este ceea ce recomandă şi autoritatea pentru securitatea călătoriilor cu avionul a UE.

Dar companiile de zbor nu sînt obligate să ia această măsură, ci o vor face doar în funcţie de numărul pasagerilor. Niciun pasager nu are dreptul la un loc liber lîngă el, ceea ce înseamnă că nu va putea fi respectată întotdeauna distanţa de un metru şi jumătate faţă de vecinul său de rînd.

Dieter Scholz de la Hamburg University of Applied Sciences avertizează de aceea faţă de o subestimare a riscurilor pentru pasagerii care întreprind un voiaj cu avionul pe timpul pandemiei, subliniind că "aşa s-ar putea declanşa un al doilea val de infectări, iar coronavirusul s-ar putea răspîndi pe tot globul chiar mai repede decît la începutul pandemiei".

Dacă, însă, nu poate fi evitată călătoria cu avionul, Scholz recomandă ocuparea unui loc în ultimul rînd, la fereastră.

În plus, ar fi şi recomandabil ca pasagerii să nu se deplaseze în cabină pe durata zborului şi să poarte o mască facială cu filtru.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?