Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Pacienții de la sate vor putea primi medicamente mai ușor

27 sep. 2019,, 14:50   Societate
2315 0

În satele Moldovei ar putea să apară o rețea de asistență farmaceutică, iar pacienții nu vor mai fi nevoiți să meargă în centru raional pentru a cumpăra pastile.

Declarația a fost făcută de ministra Sănătății, Ala Nemerenco, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova. Șefa de la minister a adăugat că în prezent autoritățile încearcă să găsească o modalitate de a construi această rețea.

„Cînd vorbim de accesibilitatea medicamentelor trebuie să ne referim și la accesibilitatea financiară a pacientului. Dacă poate el sau nu să procure respectivul preparat. Al doilea aspect ține de modalitățile prin care statul face mai accesibil acest medicament sau reglementează prețurile astfel ca să nu fie cel mai scump din regiune”, a spus Ala Nemerenco.

Șefa de la Sănătate a adăugat că urmează să fie elaborată o analiză absolută o felului cum se formează prețurile pentru medicamente:

De asemenea, autoritățile își propun să revadă lista medicamentelor compensate de stat pentru a oferi prioritate medicamentelor de cea mai mare necesitate.


„Să majorăm acea categorie de medicamente la care pacienții au cel mai mic acces și sînt nevoiți să le caute peste hotare. De exemplu pacienții oncologici au o acoperire foarte mică cu medicamente și sînt foarte scumpe”, a adăugat Nemerenco.

De la 1 februarie 2019, moldovenii pot solicita medicamente oferite gratuit din spectrul lărgit al preparatelor compensate.

Prescrierea medicamentelor compensate se efectuează de către medicii de familie, neurologi, psihiatri, endocrinologi și pediatri ai prestatorilor de servicii medico-sanitare contractați de către CNAM, indiferent de forma juridică de organizare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?