Este vorba de un program implementat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), care se va desfășura în perioada aprilie – mai 2025.
Datorită acestui program, aproximativ 6000 de elevi din întreaga țară vor beneficia de acest program.
„Obiectivul principal al acestor lecții este de a sprijini elevii în înțelegerea conceptelor matematice, de a îmbunătăți rezultatele școlare și de a facilita pregătirea pentru examenele de absolvire a gimnaziului”, a spus ministrul Dan Perciun.
Potrivit MEC, sesiunile de pregătire vor fi organizate în grupuri mici, pentru a asigura un suport didactic adaptat fiecărui elev.
„Cadrele didactice implicate vor colabora strîns cu elevii și familiile acestora pentru a monitoriza progresul și pentru a adapta metodele de predare la nevoile individuale. Vor fi utilizate metode de predare moderne și resurse didactice interactive pentru a crește eficiența procesului educațional”, a spus Lilia Ivanov, directoarea ANCE.
Adăuga comentariu