Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Oraşul Ştefan Vodă a găzduit ediţia finală a Caravanei Europene

6 iun. 2022,, 20:30   Societate
6092 0

Localnicii din sudul țării au participat ieri la cea de-a treia ediție, finală, a Caravanei Europene, care a avut loc la Ștefan Vodă. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.

Agenda activităţii a inclus un tîrg în cadrul căruia producătorii autohtoni au vîndut nuci, migdale, cătină, uleiuri presate la rece, fructe uscate, vin și divinuri, sucuri naturale etc.

Totodată, a avut loc prezentarea proiectelor de succes și a oportunităților de finanțare din partea Uniunii Europene și a Băncii Europene de Investiții, precum și discuții deschise cu beneficiarii proiectului „Livada Moldovei”. De asemenea, au fost fi organizate mai multe manifestări cultural-artistice şi pentru copii.

Anterior, astfel de evenimente s-au desfășurat la Ungheni și Soroca, unde au participat peste trei mii de persoane.

„Livada Moldovei” este o linie de credit în valoare de 120 de milioane de euro, care sprijină activitățile întregului lanț valoric horticol, de la producere și procesare pînă la ambalare și comercializare. Programul este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Băncii Europene de Investiții.


img22004203

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?