X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Orașul Rezina va primi șansa la o nouă viață

28 sep. 2019,, 17:30   Societate
3576 0

Se întîmplă în cadrul suportului tehnic acordat din partea ADR Centru privind proiectul „Revitalizare Urbană în R. Moldova”. În cadrul vizitei au fost determinate zonele degradate, scrie provincial.md. Potrivit sursei citate, au fost inițiate discuții cu cetățenii orașului din diferite zone pentru a identifica starea generală a zonelor degradate dar și necesitățile și probleme cu care se confruntă localnicii.

Participarea cetățenilor la procesul de elaborare a Programului este una din componentele necesare pentru procesul de revitalizare urbană.

Procesul va fi urmat de efectuarea unei analize aprofundate pentru determinarea zonei de revitalizare din cadrul zonei degradate și crearea comisiei consultative.

Revitalizarea urbană este parte a proiectului „Suport pentru administrația Republicii Moldova în implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2016-2020 prin dezvoltarea urbană integrată și sustenabilă”, implementat de Ministerul Investițiilor și Dezvoltării Economice al Republicii Polone în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și Reprezentanța Fundației „Solidarity Fund PL”.

Proiectul este susținut financiar din fondurile programului de cooperare poloneză pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe al Poloniei – Polish Aid.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?