Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Oraşul Călăraşi, mai luminos și mai sigur pe timp de noapte

21 noi. 2021,, 18:30   Societate
4239 0

Locuitorii din Călăraşi au iluminare stradală cu cele mai moderne tehnologii de control şi comandă online.

Oraşul arată altfel noaptea datorită unui grant oferit de Uniunea Europeană prin intermediul proiectului "Convenţia Primarilor", şi implementat de primăria localităţii, în parteneriat cu IDIS Viitorul.

Astfel, pe jumătate din străzile oraşului au fost montate corpuri de LED, iar clădirea muzeului a fost iluminată. Călărăşenii sunt mulţumiţi şi spun că acum pot circula liber pe timp de noapte.

Un alt proiect pe care ni-l propunem este crearea unui parc fotovoltaic, să avem o contorizare netă, asta permite ca, în general iluminatul stradal să devină gratuit.”, a precizat Ion Olari, primarul oraşului Călăraşi.

Edilul spune că vor fi implementate şi alte proiecte de dezvoltare a infrastructurii oraşului Călăraşi, cu suportul partenerilor europeni. Iar oamenii se bucură de realizările autorităţilor locale.


Valoarea totală a proiectului de iluminat stradal este de aproximativ şapte sute de mii de euro, dintre care peste cinci sute de mii au fost oferiţi de UE, o sută de mii este contribuţia Agenţiei pentru Eficienţă Energetică, iar 34 de mii de euro au fost alocaţi din bugetul primăriei.

Pe termen lung, proiectul va asigura o economie reală de 6.500 de euro pe an şi va permite reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?