Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Opt milioane de lei vor fi alocate pentru finanțarea proiectelor cinematografice în acest an

16 mai. 2022,, 19:45   Societate
2550 0

Centrul Național al Cinematografiei organizează și în acest un concurs al proiectelor cinematografice. Investițiile în acest proiect se ridică la 8 milioane de lei, resurse care vor fi acordate cîștigătorilor. La concurs pot aplica toți doritorii pînă pe 17 mai 2022.

Sesiunea 2022 vine cu elemente noi, datorită unui suport adițional din partea Asociației Companiilor Creative COR, Centrului Mediacor și Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Suedia.

„Am inițiat niște modificări la regulamentul de finanțare. Printre cele mai importante este faptul că anul acesta am divizat acest proces în două etape. Întîi sînt analizate dosarele creative, în funcție de etapa la care este proiectul și am introdus și pitch-ul – o prezentare a proiectului. Iar la etapa a doua este analizat dosarul tehnic, experiența celor care aplică, performanțele din carieră, bugetul”, a anunțat Directoarea Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova, Valentina Iusuphodjaev.

După aplicarea dosarelor, participanții vor trece prin cele două etape de evaluare și vor fi notați de către membrii comisiei de experți și juriu, care anul acesta este unul internațional.

„Punctajul total care poate fi obținut de un proiect este de 100. Ponderea de 50% este pentru scenariu. Pentru prima etapă este vorba de 5 experți în domeniu, iar la pitch se atribuie puncte de la 1 la 10 de către un juriu format din 3 persoane. A doua parte a evaluării este mai mult tehnică, unde 20 la sută revin producătorului, plus 20 de puncte îi revin regizorului. Unica diferență e la proiectele de dezvoltare, care nu neapărat au un regizor. Atunci 50% se oferă pentru scenariu și 50% pentru producător”, susține Valentina Iusuphodjaev.


Suportul adițional pe care îl vor primi participanții în acest an datorită contribuției partenerilor constă în:
– Instruire în pregătirea prezentării (pitching) proiectelor cinematografice;
– Traducerea scenariilor în limba engleză;
– Trei premii de participare la festivaluri sau la platforme internaționale de film.

Pentru informații suplimentare puteți să contactați la:

Telefon: +373 22 829 721; +373 62 101 902

E-mail: concurs@cnc.md

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?