COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 1 002 291   INFECTAȚI 396 768(+3255)   TRATAȚI 368 373     DECESE 10 470(+8)   Mai multe detalii 
Coronavirus stiri: 7827
Criza energetică stiri: 505

Opt acte falsificate găsite la trecerea frontierei de stat

1 dec. 2021,, 13:29   Societate
1584 0

Patru certificate de vaccinare, un test Covid-19, o carte de identitate românească și două asigurări auto cu semne de falsificare au fost depistate la trecerea frontierei moldo-române.

Incidentele au fost înregistrate în punctele de trecere a frontierei (PTF) Giurgiulești-Galați, Vulcănești, Cahul și Leușeni, în ultimele 72 de ore.

Pentru a fi scutiți de autoizolare pe teritoriul Republicii Moldova, patru conaționali cu vîrste cuprinse între 30 și 53 de ani au prezentat certificate de vaccinare, drept dovadă a imunizării împotriva virusului Covid-19. Însă, în cadrul verificărilor suplimentare, polițiștii de frontieră din PTF Giurgiulești-Galați au constatat că la data imunizării persoanele nu se aflau în țară, deși certificatele prezentau însemnele instituțiilor medicale autohtone.

Un test PCR Covid-19 falsificat a fost descoperit de către polițiștii de frontieră din PTF Vulcănești, la ieșirea din țară.

La doi cetățeni moldoveni, șoferi ai rutelor ce se deplasau spre Italia și Polonia, polițiștii de frontieră din PTF Cahul au ridicat asigurările obligatorie de răspundere civilă auto ”Cartea Verde”, pe motiv că erau falsificate.


O carte de identitate românească contrafăcută a fost depistată în geanta de mână a unui pasager de 30 de ani, domiciliat în raionul Căuşeni. Acesta se întorcea din Germania prin PTF Leușeni. La audieri, călătorul a declarat că și-a perfectat actul prin intermediari, contra sumei de 150 euro.

În toate cazurile, actele falsificate au fost transmise spre laboratorul criminalistic pentru stabilirea legalității acestora.

0

Adăuga comentariu

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Pe ce veți economisi în primul rînd după creșterea tarifelor?
Despre cum se nasc zeiiКатрук Валерий
Muzeul de ceară din Codri (+Video)Катрук Валерий
Cartagina va fi distrusăКатрук Валерий
 X