X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Opinii, despre redenumirea limbii în Constituție: ”Este o inițiativă populistă”

1 mar. 2023,, 08:57   Societate
2912 0

Inițiativa Partidului Acțiune și Solidaritate, prin care se dorește redenumirea în constituție a limbii moldovenești în limba română este una populistă.

De această părere este președintele Mișcării de tineret ”Voievod”.

”Guvernarea ar trebui să atragă mai multă atenție la proiectele sociale, economice și de drept ale țării. Astfel de proiecte prin care se cere redenumirea limbii moldovenești, din constituție, în limba română sînt populiste. Strămoșii noștri, inclusiv generația din anii 1985-1990 care este denumit generic generația renașterii naționale și la prima mare adunare națională, de la tribuna centrală se cerea limba moldovenească, dar nu limba română. Îndrăgitul scriitor Ion Druță a spus că ideea redenumirii limbii moldovenești este una stupidă pentru că limba moldovenească este bunica limbii române”, a declarat Pascaru.

Totodată, aceasta spune că Republica Moldova este probabil unica țară din UE care învăță istoria statului vecin și tindem să ia cultura și limba unui stat vecin.

”Problema majoră este neîncrederea guvernării în puterile sale și, din această cauză, se bazează pe tot ce vine din afară. Chiar și decizia luată de Curtea Constituțională în 2013 a fost una ilegală care trebuie să fie revăzută. Din păcate, o mare parte din politicieni au cetățenie dublă și au două jurăminte: unul către Republicii Moldova și altul către România. Ar fi corect ca atunci cînd un politician vine la putere, el să fie obligat să renunțe la dubla cetățenie. Această lege este una anticonstituțională pentru că dacă vrei să schimbi denumirea limbii în constituție, este puțin să ai o majoritate parlamentară, este necesar să fie organizat și un referendum unde voia poporului să fie cea decisivă. Eu cred că această inițiativă nu va reuși și trebuie de făcut tot posibilul de reîntors la limba moldovenească și noi trebuie să tindem la tot ce est moldovenesc”, a declarat Pascaru.


La rîndul său, președintele Mișcării de tineret ”Urmașii lui Ștefan”, Dumitru Roibu, a declarat că este aberant să înaintezi astfel de proiecte de lege în timpul unei crize social-economice acute.

”Este inadmisibil ca în timp ce țara trece prin cea mai grea criză social-economică de la independență, cînd majoritatea populației e adusă la limita sărăciei, ca Parlamentul să examineze chestiuni politice ce adesea dezbină societatea. Mai ales că inițiativa respectivă, prezentîndu-se ca tehnică, se bazează pe o hotarîre a Curții Constituționale care nu este legitimă și criticată cu vehemență de constituționaliști. Limba Moldovenească este limba oficială, avînd intreaga încărcătură și argumentare istorică, lingvistică și juridică, iar înregistrarea unui asemenea proiect de lege după vizita lui Maia Sandu la București cred că denotă unele angajamente ale doamnei Președinte față de partea română, precum și trădarea intereselor naționale. Într-un final, Proiectul de lege pentru modificarea constituției necesită și 71 de voturi în Parlament, iar PAS are doar 63. După cum tratează aceștia opoziția, ei pe ce mizează, pe antagonizarea societății și distragerea atenției de la problemele reale?”, se întreabă Roibu.

Reamintim că ieri, deputaţi ai Partidului Acţiune şi Solidaritate au înregistrat în parlament un proiect de lege ce prevede ca în textele legilor Republicii Moldova, inclusiv în Constituţie, sintagma „limba moldovenească” să fie substituită cu „limba română”. Potrivit documentului, care urmează să fie examinat în comisiile parlamentare, sintagmele „limba de stat”, „limba oficială” şi „limba maternă”, la orice formă gramaticală, vor fi înlocuite cu „limba română”, la forma gramaticală corespunzătoare.

În proiect este prevăzut că Agenţia Resurse Informaţionale Juridice va asigura în sistemul informaţional „Registrul de stat al actelor juridice” operarea modificărilor referitoare la limba de stat în toată legislaţia Republicii Moldova, inclusiv în Constituţia Republicii Moldova.

De asemenea, în Codul muncii şi în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi la zilele de odihnă în Republica Moldova, sintagma „limba noastră” urmează a fi înlocuită cu „limba română”.

Totodată, vă reamintim că informații detaliate referitoare la limba moldovenească, pot fi găsite pe moldovenii.md

24
1
0
0
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?