X 
Transnistria stiri: 1394
Eurovision stiri: 502

Opinie: Moldova are nevoie de un concept politic foarte clar asupra statului

15 aug. 2018,, 08:40   Societate
2662 1

Dezvoltarea Republicii Moldova din punct de vedere economic depinde inclusiv de faptul cît de securizat este statul. Investițiile în stat nu vin atunci cînd un stat are pe teritoriul său trupe de ocupație.

Declarația a fost făcută de expertul în securitate Rosian Vasiloi în cadrul emisiunii „Sfatul Țării” de la postul de televiziune 10TV, transmite IPN.

„Atunci cînd vorbim de securitate noi nu neapărat trebuie să procurăm arme nucleare, dar să dezvoltăm capacitățile instituțiilor statului să intervină în caz de necesitate, ceea ce la momentul actual nu este”, a afirmat expertul. Potrivit lui, Republica Moldova, pe lîngă faptul că nu are o doctrină militară, nu are nici o strategie a securității naționale și acest lucru creează mai multe probleme în ceea ce privește sectorul de securitate. De asemenea, expertul consideră că ar trebui majorat bugetul armatei.

„Atît timp cît vom perinda numai idei și declarații că vrem să reintegrăm țara, dar nu facem nimic pentru asta, nu se va schimba nimic”, spune expertul. Potrivit lui, în schimb, Republica Moldova procură energie electrică de la transnistreni, le creează facilități agenților economici care nu contribuie în niciun fel la bugetul de stat al Republicii Moldova, și apoi se întreabă de unde au aceștia drone de ultimă generație care sînt folosite inclusiv la supravegherea așa-numitei frontiere cu regiunea transnistreană.

Sergiu Mocanu, liderul Mișcării Populare Antimafie, este de părere că Republica Moldova nu are nevoie de mărirea bugetului armatei, dar are nevoie de un concept politic foarte clar asupra statului. „Republica Moldova nu are nevoie de mărirea bugetului militar pentru a reacționa la ceea ce face Rusia în Transnistria pentru că noi putem consuma încă două bugete ale Republicii Moldova și n-o să avem capacitatea Rusiei de operare. Noi vom epuiza resursele noastre fără niciun rost”, a spus Sergiu Mocanu.

Aplicațiile pe care le organizează Federația Rusă în Transnistria sînt inițiate pentru ca anumiți experți să tragă alarma, consideră Sergiu Mocanu. În opinia lui, problema trebuie soluționată din punct de vedere politic. „Noi trebuie să declarăm foarte clar cine sîntem. Avem o Constituție care nu corespunde realității. Problema transnistreană trebuie făcută o problemă de securitate regională și internațională”, a declarat politicianul.

Adunarea Generală a ONU a votat pe 23 iunie Rezoluția „Retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova”, proiectul căreia a fost propus de Republica Moldova, avînd în calitate de coautori alte 11 state ale lumii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?