Opinie: Educația slabă adaugă fragilitatea civilizației în general

Educația slabă, în ciuda internetului, doar adaugă fragilitate civilizației în general.

La acest lucru a atras atenția în mesajul său criticul de artă sovietic și rus, specialista în pictura italiană a Renașterii, legendara directoare și președintă a muzeului de arte plastice de stat "A.S. Pușkin”, Irina Antonova, care a decedat recent în cel de-al 99-lea an de viață din cauza insuficienței cardiovasculare acute, agravată de infecția de coronavirus.

Ea a remarcat că în primele decenii ale secolului XX s-a încheiat o perioadă istorică imensă în artă, care include și cea care a început cu Renaștere și am asistat la o criză cu adevărat mare a sistemului artistic. Și această criză poate dura mai multe secole, însoțită de reminiscențe.

"În diferite etape, acestea au fost: de la Antichitate la Perioada Medievală, de la Evul Mediu la Renaștere. Și acum, capturînd aproape întregul sec XX, această criză va dura probabil pe tot parcursul secolul XXI. Sunt adesea întrebată ce înseamnă "Pătratul negru" al lui Malevic. Eu răspund: acesta înseamnă declarația "Băieți, totul s-a terminat". Malevici a spus corect atunci, însumînd deformarea globală și ruptura reflectată înainte în cubism. Dar e greu să accepți acest lucru. De aceea a început: dadaismul, suprarealismul, "haideți să unim lucrurile lumii într-o combinație absurdă". Și în continuare, în continuare... deja conceptualism, și a înotat rechinul în formalină. Dar acest lucru nu este ceea ce trebuie, este un exercițiu în jurul pustietății: ce aș putea face ca să-i surprind", a subliniat Irina Antonova.

În opinia ei, mai mult decît atît, începînd cu secolul al XVIII-lea, a început un proces global pe care ea l-a numit "Moartea zeilor", după opera lui Richard Wagner.

"Pentru că acest factor – mitologic - a încetat să mai fie conținutul principal și să influențeze artele plastice. Poți desena "Ivirea lui Hristos în fața poporului" și în secolul treizeci, dar perioada sa, perioada marei arte cunoscute nouă, s-a încheiat. Vedem cum se distruge principiul esteticii, spiritului și principiului idealului, adică arta ca exemplu înalt, spre care trebuie să tindem, conștientizînd toate imperfecțiunile sale umane. Luați-l pe Dostoievski. Sonecika lui, în circumstanțe absolut terifiante, își păstrează înălțimea sufletească angelică. Dar în noul timp, adică și în artă, sufletul devine inutil. Deoarece arta, vreți sau nu vreți, este întotdeauna un dialog cu lumea", a menționat directorul și președintele Muzeului de Stat al Artelor Plastice "A.S. Pușkin".

Ea a subliniat că în lume și acum, și în viitorul apropiat a rămas doar realitatea ca un zid, ca o grămadă de cărămizi, pe care ne-o arată, spunîndu-ne: Aceasta este artă.

"Sau ne arată un rechin spirtuit, care provoacă doar dezgust, el nu poate provoca un alt sentiment, nu aduce nimic sublim, adică un ideal. Cum să construim lumea fără a avea un ideal?.. Nu sînt profet, dar îmi este clar: ceea ce arată acum la bienalele noastre va dispărea. Deoarece rechinii și oile conservate nu sînt o formă artistică. Este un gest, un mesaj, dar nu o artă.

Atîta timp cît există — și el va dura mult timp - veacul de reproducere, veacul contactului indirect cu opera de artă. Noi chiar muzica o ascultăm în căști, ceea ce nu este același lucru cu ascultarea live. Dar reproducerea este eronată, nu reproduce nici măcar mărimea, ce să mai spunem despre multe altele", a remarcat Irina Antonova.

În opinia ei, treptat, oamenii se vor dezvăța să comunice direct cu monumente și, din păcate, în ciuda turismului și a posibilității de a vedea ceva, noile generații vor folosi tot mai mult doar de copii, fără să-și dea seama că există o diferență uriașă între copie și opera în original.

"Ea depinde de tot, de dimensiuni, de material, de maniera scrisului, de culoarea care nu poate fi transmisă corespunzător, cel puțin astăzi. Nu sînt mistic, dar există o anumită radiație a puterii pe care artistul o oferă, lucrînd asupra lucrării uneori ani de zile. Această saturație poate fi transmisă numai prin contact direct. Același lucru se întîmplă și cu muzica. Ascultarea muzicii în sălile de concerte și redarea acesteia chiar și pe cel mai nou aparat este incomparabilă în ceea ce privește impactul. Nu mai vorbesc despre partea societății care citește digesturile și extrasul din ”Război și pace” pe o sută de pagini.

Cu această scurtare, simplificare și desonorizare, omenirea va trăi, mă tem, mult timp. Va trebui să educăm din nou în om înțelegerea că are nevoie de obiectul autentic ca de o sursă vie pentru a menține tonalitatea vieții emoționale", a spus expertul sovietic și rus în artă.

Ea credea că puterea tehnologiei va duce la faptul că totul se va reduce la obținerea de informații, întrebîndu-se: dacă va fi capabil omul să citească profunzimea, să înțeleagă esența, în special acolo unde ea nu este evidentă sau el nu va vedea nimic.

În opinia ei, pentru ca conținutul artei să fie accesibil oamenilor viitorului, trebuie să ne uităm la marile picturi, trebuie să citim marile lucrări - ele sînt fără fund.

"Nu pot anticipa schimbarea în întregime, așa cum nu am putut anticipa internetul. Dar știu că nevoia de artă va cîștiga din nou putere, dar nu știm deocamdată în ce formă. Și știți din ce reies făcînd această concluzie? Din faptul că oamenii - tu, eu și mulți alți oameni - ei continuă să deseneze peisaje, să scrie poezii, chiar dacă stîngace și nesemnificative, dar această nevoie există. Un copil mic începe întotdeauna s-o deseneze pe mama – la început un cerc și bastoane, apoi, cînd va putea, va scrie "mama" și apoi va desena alături o casă, pentru că locuiește în ea. Apoi el va compune un cîntec, va lovi cu degetul în clape și va cînte o melodie. Și atîta timp cît avem două mîini, două picioare, atîta timp cît avem verticalitate și sîntem gînditori, nevoia pentru artă va exista. Acest lucru vine de la natura umană de la începutul timpului și totul va fi așa, doar dacă nu va fi distrusă de tot.
Așa s-a întîmplat că specialitatea mea presupune o viziune istorică. Și în istorie au existat deja astfel de momente cînd totul se apropia, aparent, de punctul final, dar apoi dintr-o dată au apărut oameni noi și ceva s-a întîmplat. Asta ar trebui să fie speranța. Pentru că este prea evidentă acum indiferența față de artă. Culturii nu ajută. Nici măcar să mori nu ajută. Doar o ignoră complet. Dar mulți fac un o față foarte inteligentă și strigă mereu: spiritualitate, spiritualitate. Dar nu putem reduce spiritualitatea doar la o înțelegere religioasă. Așa cum nu putem înțelege că educația slabă, în ciuda internetului, doar adaugă fragilitate civilizației în ansamblu", a subliniat ea.