Omul de afaceri Serghei Cosovan a fost eliberat din detenție, fiind grav bolnav

Omul de afaceri Serghei Cosovan a fost eliberat din detenție, fiind grav bolnav

Omul de afaceri și fondatorul pieții „Curcubeu”, Serghei Cosovan, urmează să fie eliberat din detenție din motive de sănătate. O hotărâre în acest sens a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, la 18 noiembrie și va intra în vigoare peste 15 zile, informează NewsMaker.


Serghei Cosovan se află în detenție de doi ani, fiind grav bolnav. Potrivit  legislației, circumstanța permite eliberarea condamnatului, informează sursa citată. 


Potrivit avocatei învinuitului, Judecătoria a luat decizia în conformitate cu articolul 95 al Codului Penal, ce prevede că „Persoana care, pînă la pronunţarea sentinţei sau în timpul executării pedepsei, s-a îmbolnăvit de o boală gravă, ce împiedică executarea pedepsei, poate fi liberată de executarea pedepsei de către instanţa de judecată”


Amintim că Serghei Cosovan a fost arestat în 2017 fiind învinuit de escrocherie în proporții deosebit de mari, fals de acte  și abuz de putere. Cazul vizează piața „Curcubeu”, al cărui administartor era Cosovan. 


Anterior, apărătorii omului de afaceri au cerut repetat revizuirea hotărârii de detenție, cererea fiind însă respinsă.


 


 


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load