Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Oleg Sîrghi: Cînd ții drapelul Moldovei, trăiești emoții de nedescris (FOTO)

21 mar. 2018,, 10:21   Societate
5519 0

Oleg Sîrghi este un halterofil moldovean care este triplu campion european la greutatea de sub 56 kg.

El a cîștigat medalia de aur la Campionatul European de Haltere de la Kazan (2011), Tirana (2013) și Tibilis (2015) precum și o medalie de argint la Campionatul European de Haltere de la Antalya (2012). Oleg Sîrghi a fost desemnat sportivul anului 2013 în Republica Moldova de către Ministerul Tineretului și Sportului. În interviul de mai jos vă propunem să-l cunoașteți mai bine Oleg, care sînt pasiunile sale și cum a reușit să obțină aceste succese.

Oleg s-a născut în Krasnoiarsk, dar s-a stabilit cu traiul în Republica Moldova. A început să practice halterele de la vîrsta de 10 și participă la competiții internaționale de la vîrsta de 14 ani. A încercat mai multe tipuri de sport, dar a ales halterele pentru că și tatăl său a practicat acest gen și a ajuns maestru în sport de clasă internațională.

Sportivii halterofili se antrenează pentru o competiție de la două pînă la șase luni

„Chiar dacă am încercat să practic mai multe sporturi, totuși halterele m-au atras cel mai mult și mă dedic în totalmente acestui sport. Încă din copilărie iubeam să vizionez, să citesc, să urmăresc totul despre acest tip de sport. Prima mea evoluție pe plan profesionist a avut loc la un turneu în România, Bistrița. Atunci m-am convins și mai mult că acest sport îmi place foarte mult.”


Programul de antrenamente a unui halterofil poate dura de la 3-4 luni pînă la 7-8 luni, în funcție pentru ce se pregătește sportivul.

„Un sportiv care se ocupă cu halterele trebuie să fie pregătit atît fizic cît și moral. În cazul în care ai avut o pauză de cîteva luni atunci pentru ca să revii la cel mai înalt nivel trebuie să te antrenezi 2 – 3 luni. În cazurile cînd se apropie un turneu internațional un sportiv are nevoie de 5 – 6 luni de antrenamente intensive pentru ca să fii gata să reprezinți țara la cel mai înalt nivel.”

Ministerul Tineretului și Sportului

Ministerul Tineretului și Sportului

Este motivat familia, prietenii și cetățenii Republicii Moldova

Fiecare victorie este memorabilă pentru Oleg. În spatele oricărui trofeu se află o istorie întreagă.

„Toate cele trei titluri de campion European sînt speciale pentru mine, atunci cînd ești pe podium cu drapel Moldovei în mîini și auzi imnul Moldovei, trăiești niște emoții de nedescris. Un caz memorabil pentru mine a fost la Universiada Mondială, din Kazan, pentru că am mers la această competiție practic nepregătit, din cauza unei traume la spate. Pentru tot staful de antrenori era clar că nu voi obține un loc premiant, deoarece la antrenamentul de înaintea competiției am ridicat doar 112 kg, dar la turneu am ridicat 142 kg, chiar dacă antrenorii nu îmi permiteau să ridic așa greutate.”

Înainte de fiecare competiție sportivul are emoții, dar familia, prietenii și cetățenii Moldovei îl ajută să treacă peste aceste emoții. Chiar dacă a avut multe propuneri să reprezinte alte țări, Oleg a rămas mereu devotat Moldovei.

„Desigur că am emoții înainte de un turneu internațional, dar nicidecum nu mă tem de adversar. Cred cei care mă motivează sînt familia, prietenii, dar și toți cetățenii Republicii Moldova care mă susțin mereu. Uneori chiar și pe stradă mă încurajează sau pe rețele de socializare și asta e foarte plăcut, moldovenii se mîndresc cu concetățenii lor.”

timpul.md

nihf.md

„Este o problemă foarte mare În Republica Moldova – lipsa arenelor sportive”

Pentru sportivii moldoveni este mai complicat să se afirme în sport, deoarece țara noastră nu dispune de săli pentru ca aceștia să se antreneze pentru competiții internaționale.

IMG_5136

„Este o problemă foarte mare În Republica Moldova – lipsa arenelor sportive. Eu cred că dacă ar fi cel puțin două arene sportive unde atleții să se poată pregăti pentru turneele internaționale, atunci țara noastră ar avea mai multe medalii la aceste competiții. Mulți sportive de peste hotarele țării sînt gata să vină să se antreneze la noi, dacă ar fi comoditățile necesare.”

Pentru cei care vor să devină sportivi de performanță, dar și pentru tinerii care sînt abia la început de drum Oleg Sîrghi le sugerează să viseze corect.

„Cel mai important este să visezi corect, probabil eu nu am visat corect cîndva. Fiecare din noi trebuie să știe să viseze și să nu le fie frică să facă acest lucru. Desigur că fiecare trebuie să muncească mult și asupra sa, deoarece prin muncă fiecare poate atinge cele mai înalte vîrfuri.”

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?