Oamenii îşi pot deja prelucra pămînturile între Rîbniţa-Tiraspol

Oamenii îşi pot deja prelucra pămînturile între Rîbniţa-Tiraspol

După aproape cinci ani de restricții impuse de administraţia separatistă, pe terenurile agricole situate după traseul Rîbnița-Tiraspol, lucrările de primăvară sînt în toi.


Pentru prima dată din 2014, fermierii din raionul Dubăsari au putut începe sezonul fără obstacole.


Autorităţile dau asigurări că Chișinăul monitorizează minuțios executarea deciziei protocolare prin care a fost soluționată această problemă.
Accesul la aceste terenuri a fost restabilit din 1 august 2018 după mai mulți ani de negocieri cu reprezentanții Tiraspolului.


Pînă atunci, o parte din cele 6.500 de hectare situate peste traseu, au fost în paragină, iar restul au fost lucrate de unii agenți economici înregistraţi în regiunea transnistreană.


În total, peste 5.500 de persoane dețin loturi de cealaltă parte a șoselei. În 2014, miliția transnistreană le-a interzis accesul spre loturi şi i-a ameninţat că le va sechestra tehnica agricolă dacă le vor munci.


Mai mult, administraţia din stînga Nistrului le-a cerut agricultorilor să renunţe la dreptul de proprietate asupra terenurilor, iar culmea a fost atunci cînd fermierii au fost impuși să achite pentru arenda propriilor loturi. Totuşi, majoritatea dintre ei au refuzat să facă acest lucru.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load