УМЕРЛО 1700

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Oamenii continuă să încalce restricțiile: Peste 300 de amenzi, în doar șapte zile

În ultimele șapte zile, 346 de persoane au fost amendate pentru nerespectarea recomandărilor Comisiei naționale extraordinare în Sănătate Publică.

Potrivit secretarului de stat al MAI, Sergiu Golovaci, de la începuul pandemiei, au fost aplicate 4014 de amenzi, cele mai frecvente fiind în rîndul cetățenilor care nu respectă prevederi stipulate de către autorități privind aflarea în locurile publice deschise și închise. Astfel, doar săptămîna trecută, au fost documentate 123 de cazuri.

Totodată, în perioada vizată, alte 103 persoane au fost amendate, pentru că nu au respectat regimul de autoizolare.

Weekendul trecut, au fost efectuate controale în zonele de agrement de la Vadul lui Vodă și Chișinău, aceste soldîndu-se cu alte 5 persoane documentate. Și în piețe regulile se încalcă la greu, săptămîna trecută, oamenii legii înregistrînd cel puțin 26 cazuri de neresprecatre cerințelor în rîndul vînzătorilor în piețe și magazine.

În această ordine de idei, Sergiu Golovaci a îndemnat populația să dea dovadă de responsabilitate și să respecte în continuare regulile impuse de autorități.


Făcînd referire la cazurile de COVID-19 în rîndul angajaților MAI, Golovaci anunță că, la moment, 71 de angajați MAI rămîn a fi bolnavi, o singură persoană însă se află în la spital, restul tratîndu-se acasă. Pînă acum, 392 de angajați s-au tratat și au revenit la serviciu.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load