Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

O studentă infectată de coronavirus. Un cămin al UTM, plasat în carantină

19 mar. 2020,, 20:59   Societate
4690 2

Căminul nr.1 al Universității Tehnice din Moldova (UTM) a fost plasat astăzi în carantină pentru 14 zile, după ce o studentă a fost testată pozitiv cu COVID-19. Informația a fost confirmată de către rectorul universității Viorel Bostan.

Rectorul spune că a fost contactat de Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătății Publice și a fost rugat să ofere lista persoanelor cu care tînără infectată a intrat în contact de la data de 9 martie.

„Ea probabil ar fi contactat acest virus în perioada 7-8 martie, iar a doua zi a venit la ore. După ce pe 11 martie au fost suspendate toate activitățile didactice, fata a plecat din cămin. Am înțeles că este din satul Bălceana, raionul Hîncești, dar nu pot să confirm aceasta”, a declarat Viorel Bostan.

Potrivit rectorului, colega de cameră a tinerei a plecat în localitatea de baștină pe 13 martie. Chiar dacă tînăra a spus că la ea nu au fost depistate simptome de boală, dînsa a fost rugată să se autoizoleze la domiciliu.

La moment în căminul nr.1 se află circa 80 de studenți. Rectorul spune că ei vor fi asigurați cu toate cele necesare precum produse alimentare și dezinfectați.


De asemena, Viorel Bostan a declarat că la moment niciun student nu a prezentat simptome specifice coronavirusului de tip nou.

Ceilalți tineri care au plecat în localitățile de baștină după 11 martie, de asemenea au fost contactați de reprezentanții universității și rugați să se autoizoleze la domiciliu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?