X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

O secție din cadrul Spitalului „Emilian Coțaga” a fost renovată

6 iun. 2018,, 18:15   Societate
6831 0

Secția pediatrie pentru copii cu dereglări metabolice, malnutriții și reanimare, din cadrul Spitalului Clinic Republican pentru Copii „Emilian Coțaga”, a fost inaugurată astăzi după renovare.

Aceasta este unica secție din țară, care deservește atît pacienții din raioane, cît și pe cei din municipiul Chișinău, comunică MOLDPRES.

Prezentă la eveniment, ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari, a specificat că autorităţile îşi doresc condiții bune în toate spitalele din țară, pentru că sănătatea populației depinde foarte mult de condițiile și serviciile medicale acordate, care trebuie să fie calitative și accesibile, dar și de dotarea instituțiilor medicale, unde medicii își pot exercita misiunea.

Potrivit autorităţilor, pentru reparația şi dotarea secției a fost alocată suma de 775.000 lei, din sursele Institutului Mamei și Copilului, inclusiv 51.420 lei pentru mobilier, oferite drept suport din partea Asociației „Învingem fibroza chistică” și Clubului Internațional al Femeilor din Moldova.

Anual, în secția menționată sînt tratați aproximativ 700 copii cu dereglări metabolice, subnutriții, cu diferite patologii ereditare. Secţia a fost deschisă în anul 1968, pentru diminuarea mortalității infantile, avînd 25 de paturi, inclusiv şase paturi de reanimare somatică.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?