X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

O şcoală şi o grădiniţă din ţară vor fi reabilitate cu ajutorul Japoniei

28 feb. 2019,, 17:00   Societate
2428 0

Grădinița nr. 1 din s. Sireți, r-nul Strășeni și Școala de Arte pentru Copii ,,Maria Cibotari” din mun. Cahul vor beneficia de granturi din partea Guvernului Japoniei, prin intermediul Programului pentru Securitatea Umană „Kusanone”.

Astăzi, 28 februarie, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a participat la ceremonia oficială de semnare a contractelor de acordare a asistenței financiare.

Astfel, Grădinița nr. 1 din satul Sireți, r. Strășeni va beneficia de un grant în valoare de 64 938 de dolari. Din aceste fonduri urmează să fie renovate acoperișul și sistemul de ventilare al instituției. Cel de-al doilea grant, în sumă de 89 285 de dolari va merge către Școala de Arte pentru Copii ,,Maria Cibotari” din mun. Cahul și va contribui la renovarea acoperișului și izolarea termică a clădirii instituției.

Programul „Kusanone” a fost lansat în țara noastră în anul 2008. Pe parcursul a 10 ani de colaborare, sistemul educațional din Republica Moldova a beneficiat de asistenţă din partea Guvernului Japoniei, prin intermediul Programului „Kusanone”, pînă în prezent fiind implementate o serie de proiecte în valoare de cca 650 000 USD, în cadrul mai multor instituţii de învățămînt.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?