X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

O pianistă din R. Moldova a cîștigat Marele Premiu la un concurs internațional

7 feb. 2023,, 20:00   Societate
2988 0

Tînăra interpretă din Republica Moldova, Elizaveta Coroli, a cîștigat Marele Premiu și diploma „Pentru artistism și inspirație” la cea de-a 15 ediție a Concursului internațional al tinerilor pianiști „Frederik Chopin”, care s-a desfășurat în perioada 29 ianuarie – 5 februarie la Narva, Estonia, informează MOLDPRES.

Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în Estonia, tînăra, care este elevă la Liceul muzical „Serghei Rahmaninov” din Chișinău, a evoluat în fața unui juriu internațional în cel de-al treilea grup de tineri interpreți cu vîrstele cuprinse între 16 și 18 ani, avînd în calitate de concurenți alți 29 de tineri pianiști din 15 țări.

La concertul de gală tradițional al laureaților acestui festival, care a avut loc la 5 februarie în incinta Școlii de Balet și Muzică de la Tallinn, Elizaveta a prezentat publicului o interpretare a Concertului nr.1 în mi minor pentru pian și orchestră op.11 de Frederik Chopin, acompaniată de Orchestra simfonică a orașului Narva, dirijată de Anatoli Șura. Printre spectatori au fost persoane oficiale, reprezentați ai corpului diplomatic și studenți.

Concursul internațional al tinerilor pianiști „Frederik Chopin” de la Narva se desfășoară o dată la doi ani, penultima ediție a avut loc în 2020, fiind amînat de două ori din cauza pandemiei Covid-19. În acest an, țara noastră a fost reprezentată pentru prima oară la acest concurs muzical.

3
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?