O nouă ședință de judecată în dosarul lui Șor, amînată

O nouă ședință de judecată în dosarul lui Șor, amînată

Dosarul lui Ilan Șor de la Curtea de Apel (CA) Cahul este amînat de la o ședință la alta. În timp ce fostul primar de Orhei este căutat de autorități, dosarul său la apel nu înaintează din cauza expertizei solicitată anterior de către avocații lui Șor, potrivit ziarului de gardă.


Ședința programată pentru 8 noiembrie, a fost amînată pe motiv că nu au parvenit materialele de la Centrul Național de Expertiză Juridică (CNEJ) pe marginea expertizei financiar-contabile, solicitată de apărarea lui Șor.


Efectuarea respectivei expertize a fost acceptată de instanță încă la 19 septembrie 2018, iar de atunci majoritatea ședințelor din acest dosar au fost amînate pe motiv că expertiza nu era finalizată.


În august 2019, NewsMaker a scris că această expertiză așa și nu a mai fost efectuată. Potrivit surselor NewsMaker, expertiza nu ar fi putut fi efectuată din cauza insuficienței de informații. Astfel, la 11 iulie 2019, pentru că nu a fost posibilă efectuarea expertizei, dosarul a fost întors la CA Cahul. Ulterior, la solicitarea avocaților, expertiza a fost din nou transmisă la CNEJ, pe motiv că nu expertul ar fi fost cel care s-a expus asupra imposibilității realizării expertizei. Avocat lui Șor nu a răspuns la apeluri și mesaje pentru a ne oferi mai multe detalii.


În aceste circumstanțe, următoare ședință în dosarul lui Șor a fost programată tocmai pe 22 decembrie.


Amintim că Ilan Șor a fugit din R. Moldova după ce Partidul Democrat a anunțat că cedează guvernarea. În prezent, acesta este căutat în toată lumea de Interpol. Potrivit informațiilor oferite de autoritățile din Israel, acesta a intrat pe teritoriul statului.


 


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load