Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

O nouă opțiune de solicitare a indemnizație pentru îngrijirea copilului

10 aug. 2022,, 07:35   Societate
2385 0

Începînd cu 1 septembrie 2022, părinții vor putea opta pentru o nouă opțiune de solicitare a indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului, pe lîngă cele două existente la moment. În „Monitorul Oficial” din 5 august curent a fost publicată Legea nr. 195 din 14 iulie 2022 prin care au fost operate modificări în Legea nr. 289/2004 privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale, precum și în Codul muncii.

Astfel, persoana asiguratăcare se află în concediul pentru îngrijirea copilului, va putea solicita dreptul la indemnizația lunară de la data acordării concediului pentru о perioadă de 12 luni, în acest caz beneficiind de 90% din baza de calcul stabilită pentru fiecare copil, dar nu mai puțin decît cuantumul triplu al indemnizației minime lunare pentru creșterea copilului a persoanei asigurate. Amintim, că actualmente persoanele asigurate pot solicita îndemnizații lunare pînă la vîrsta de 3 ani a copilului și, respectiv, pînă la vîrsta de 2 ani și 2 luni.

Potrivit documentului, opțiunea solicitată inițial pentru stabilirea indemnizației pentru creșterea copilului nu va mai putea fi modificată ulterior.

Legea nr. 195/2022 mai prevede extinderea perioadei în care tații își pot lua concediul de paternitate stabilit de legislație de 14 zile cu salariul integral achitat, de la 56 de zile pînă la o perioadă de 12 luni.

Totodată, concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului va putea fi folosit de ambii părinți alternativ, în fracțiuni, conform disponibilității fiecăruia, cu condiția să nu se suprapună fracțiunile. În cazul solicitării concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului în fracțiuni, concediul se acordă în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii cererii, pentru perioada indicată în cerere, la care se va anexa copia certificatului de naștere al copilului.


Noile prevederi au ca scop reconcilierea vieții de familie cu cea profesională.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?