Colegiul din Brătușeni este singura instituție de învățămînt profesional tehnic din țară care formează felceri veterinari și tehnicieni în creșterea animalelor și prelucrarea primară. Noua fermă va fi destinată creșterii bovinelor de rasă mixtă și va funcționa atît ca centru de instruire practică pentru elevi, cît și ca platformă de consultanță și instruire continuă pentru fermieri.
Partenerii și-au propus ca investițiile necesare pentru construcția și dotarea fermei să fie finalizate pînă la sfîrșitul anului 2026. În prezent, sînt elaborate proiectele conceptuale și este estimat bugetul pentru implementarea inițiativei.
Anterior, colegiul a beneficiat de sprijin prin Proiectul AGGRI, fiind dotat cu o clinică mobilă veterinară care servește atît instruirii elevilor în teren, cît și fermierilor din regiune prin servicii veterinare.
Noua investiție va completa infrastructura educațională a instituției și va contribui la consolidarea pregătirii practice a specialiștilor din domeniul agricol și veterinar.
Adăuga comentariu