X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

O nouă colaborare moldo-franceză în domeniul patrimoniului cultural

21 mai. 2018,, 17:42   Societate
3835 0

O nouă colaborare moldo-franceză în domeniul patrimoniului cultural este stabilită pentru următorii trei ani de către Agenția de Inspectare și Restaurare a monumentelor (AIRM), Departamentul Vendee (Franța) și Ambasada Franței la Chișinău.

În cadrul acestei colaborări, studenții de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” vor fi instruiți de către experți francezi în domeniul patrimoniului cultural, managementului și turismului și vor face vizite de documentare în Franța.

Într-o conferință de presă la IPN, directorul general AIRM, Ion Ștefăniță, a declarat că această colaborare va oferi oportunitatea preluării experienței franceze, mai ales în rîndul tinerilor care sînt în proces de formare profesionistă în domeniul patrimoniului cultural. Potrivit lui, în ultima perioadă în Republica Moldova se vorbește tot mai mult despre patrimoniul cultural și sînt lansate mai multe proiecte de restaurare. Însă, nu este suficient doar să restaurezi patrimoniul, acesta trebuie să fie animat, valorificat și promovat.

Pascal Le Deunff, ambasadorul Franței la Chișinău, a declarat că astăzi putem vorbi despre o conlucrare exemplară între Republica Moldova și Franța, prin multiple proiecte culturale, întrucît patrimoniului cultural reprezintă un sector important pentru ambele țări.

Francois Bon, consilier în Departamentul Vendee, a declarat că acest departament mic din nord-vestul Franței este interesat să colaboreze cu Republica Moldova pentru a-și împărtăși experiența de conservare și valorificare a patrimoniului cultural. Iar unul dintre obiective este de a transmite tinerilor cunoștințele despre patrimoniu.

Claudia Vișan, reprezentanta Agenției Universitare Francofone pentru Moldova, parteneră în cadrul proiectului, a menționat că acest proiect vizează formarea tinerilor specialiști de la Universitatea Pedagogică. În acest sens, Agenția va oferi sprijin financiar pentru experții francezi care vor veni să țină lecții studenților.

Marc Badel, reprezentant al Departamentului Vendee, a spus că, pe lîngă cursurile pentru studenți, o altă activitate ține de elaborarea unei broșuri de promovare turistică a patrimoniului din Soroca. Aceasta urmează să fie prezentată în două versiuni, în romînă-rusă și în franceză-engleză.

Constantin Ciorbă, prorector Universității „Ion Creangă”, a spus că acest proiect vine să soluționeze două probleme importante. Prima ține de păstrarea și grija față de patrimoniul național, iar a doua ține de pregătirea cadrelor. „O educație de calitate nu se face fără educația prin valori. Or, adevărata generație de cetățeni educați va veni numai atunci cînd vor ști să-și păstreze și promoveze valorile culturale naționale și doar în felul acesta putem accede la valorile universale”, a menționat Ludmila Armașu-Canțer, președinta Consiliului științific UPS „Ion Creangă”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?