Gruparea facilita tranzitul cetățenilor ucraineni prin Republica Moldova pentru a ajunge în statele Uniunii Europene, utilizînd rute clandestine și ocolind punctele de trecere a frontierei.Polițiștii de frontieră, sub coordonarea Procuraturii Cahul, au reușit să destructureze o grupare criminală transfrontalieră specializată în organizarea migrației ilegale pe zona de sud a Republicii Moldova, notează Noi.md.
Investigațiile, au dezvăluit o schemă complexă cu grupuri și roluri bine organizate. Gruparea opera în zona frontierei moldo-ucrainene, pe direcția localităților Giurgiulești (RM) – Reni (UA). Străinii care au încercat să traverseze ilegal frontiera au dezvăluit, în cadrul audierilor, faptul că beneficiau de cazare și ghidare contra unor sume de bani. Prețul pentru trecerea ilegală era de 4000 de dolari americani de persoană.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul membrilor grupului criminal, în raionul Cahul, au fost ridicate probe esențiale și anume sume de bani, telefon mobil și mijlocul de transport utilizat pentru deplasarea migranților ilegali. Organizatorii, un cetățean moldovean, și complicele său ucrainean și-au împărțit responsabilitățile, avînd ca scop obținerea unor beneficii financiare ilegale.
Pe 18 decembrie 2024, liderul grupării a fost reținut pentru 72 de ore, ulterior fiind plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. În prezent, investigațiile continuă pentru identificarea tuturor celor implicați și tragerea acestora la răspundere penală.
Adăuga comentariu