Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

O grădiniță din sectorul Buiucani, redeschisă. Cum arată acum

23 dec. 2019,, 17:47   Societate
4654 0

Grădinița nr. 166 din sectorul Buiucani a fost redeschisă astăzi. Instituția va avea 13 grupe de copii și 260 de locuri.

Pentru redeschiderea IET nr. 166, în buget au fost prevăzute 7,5 milioane de lei pentru achiziționarea de mobilier și utilaj.

Edificiul instituției de educație timpurie (IET) a fost reconstruit în baza unui parteneriat public-privat dintre Primăria Chișinău și un agent economic, pentru a răspunde numărului mare de solicitări privind încadrarea copiilor în grădinițe. Proiectul a constat în reabilitarea sediului, amenajarea teritoriului, a pavilioanelor și a terenului de joacă pentru copii, dar și un gard nou. Lucrările de reconstrucție și amenajare au fost executate în perioada februarie-noiembrie 2019.

După reabilitare, instituția preșcolară dispune de săli luminoase pentru activitățile în grupe, sală de festivități, inventar specializat performant, materiale didactice și jucării noi, precum și un teren de sport pentru micuți, ceea ce este o noutate pentru grădinițe.

Agentul economic și-a asumat executarea în totalitate a lucrărilor de modernizare, în valoare de 20 de milioane lei, iar după redeschidere, grădinița își va păstra statutul de instituție publică. Clădirea grădiniței nr. 166 era în stare avariată din anul 2006, anterior aceasta a fost dată în locaţiune unei instituții de învățămînt private.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?