Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

O femeie a fost salvată de pompieri după ce a căzut într-un șanț cu adîncimea de peste 2 metri

16 noi. 2022,, 10:45   Societate
1727 0

Pompierii au avut misiunea de a salva o femeie căzută într-un șanț cu adîncimea de peste 2 metri.

O femeie a fost salvată de pompieri după ce a căzut într-un șanț cu adîncimea de peste 2 metri. Cazul a avut loc în după amiaza zilei de 15 noiembrie 2022 pe strada Boico 18 din orașul Ungheni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:45.

Potrivit primelor informații, persoana a căzut într-o groapă, unde se executau lucrări de construcție a drumului. La fața locului a intervenit o echipă de salvatori, care în mai puțin de 10 minute au extras femeia la suprafață. Persoana în stare conștientă a fost predată serviciului de asistență medicală urgentă și transportată la spitalul raional pentru ulterioare îngrijiri medicale.

La moment viața acesteia se află în afara oricărui pericol. În aceste circumstanțe, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență recomandă oamenilor să nu rămînă indiferenți cînd observă persoane aflate în dificultate și să alerteze de urgență Serviciul 112.

Potrivit IGSU, de la început anului pompierii au salvat 674 de persoane din diferite situații excepționale și de risc.


2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?