COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 937 115   INFECTAȚI 365 713(+548)   TRATAȚI 349 581      DECESE 9192(+30)   Mai multe detalii 
Preşedintele stiri: 3020

Sesizare la CC: De ce Ilan Şor se află în libertate?

25 apr. 2018,, 16:40   Societate
10404 10

Comunitatea Watchdog MD a susținut o conferință de presă pe marginea sesizării ce urmează a fi depusă la Curtea Constituțională privind exercitarea controlului constituționalității sintagmelor „sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sînt la curent cu infracţiunea pe care a săvîrşit-o”.

Comunitatea îndeamnă toți subiecții cu drept de sesizare să o semneze și să o susțină printre care președintele Republicii Moldova, avocatul poporului, Guvernul etc.

„Nici pînă astăzi nu se vede lumină în cazul investigației furtului miliardului sau al dosarului lui Ilan Șor. De ce? Datorită la trei articole din Codul penal, conform cărora, dacă un infractor face un autodenunț cu privire la acte de corupție pasivă/activă, trafic de influență sau luare de mită, acesta este absolvit pe deplin de vină. Ce ne învață justiția? Cel care oferă mită și scrie autodenunț este absolvit de răspundere?”, se întreabă cei de la Watchdog MD.

Sesizarea publicată astăzi, 25 aprilie, este împotriva unei justiții selective, împotriva unor clauze abuzive ce încalcă principiul egalității cetățenilor stipulat în Constituție.

„Dorim să se respecte sugestiile consiliului de experți GRECO și să fie modificat Codul penal în privința celor trei articole”, adaugă comunitatea.


Amintim că afaceristul cu o reputaţie dubioasă Ilan Șor a fost condamnat la 7 ani și 6 luni de pușcărie pentru spălare de bani și escrocherie în proporții deosebit de mari în dosarele creditelor neperformante acordate în 2014 de Banca de Economii.

Însă el se află în continuare în libertate. Șor va ajunge după gratii abia după ce se va pronunța și Curtea de Apel și doar dacă sentința de condamnare a primei instanțe va fi menținută.

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Adăuga comentariu

Se împlinește un an de președinție a Maiei Sandu. Evaluați munca ei în această funcție
 X