O căsuță proprie în Moldova - planul unei familii refugiate din Ucraina

Vă prezentăm istoria unei familii de refugiați ieșită din comun. Sînt 6 membri și exact jumătate din ei sînt născuți în Moldova. Ecaterina, originară din Moldova, și Ion, născut în Ucraina, s-au cunoscut, s-au plăcut și au decis să întemeieze o familie. Au locuit periodic în ambele țări – erau într-o permanentă căutare al unui loc de trai în care să-și poată construi un cuib, numai al lor.

Războiul i-a prins în Izmail, unde intenționau să-și cumpere o locuință. Ambii lucrau la fabrica de carton din localitate. Deoarece salariile erau mici, copiii – cei 4 băieți (Valentin 22 ani, Petru 17, Pavel 15, Dorin 10), se străduiau din răsputeri să-și ajute părinții - cînd se întorceau de la școală munceau cu ziua prin oraș, contribuind și ei cu bănuții cîștigați la bugetul familiei.

Ajunseseră chiar să-și aleagă o căsuță pe care urmau să o procure, dar pe 24 februarie sirenele apărării antiaeriene le-au dat vestea că visul lor s-a spulberat. Nu departe de ei a fost bombardată o unitate militară. Nu a mai rămas nimic întreg acolo.

Inițial nu voiau să plece. Voiam să rămînă în Izmail, dar pe 28 februarie a telefonat din Kiev feciorul cel mai mare, angajat ca pompier, de la care nu mai primiseră nicio veste de 4 zile. Valentin le-a spus să părăsească imediat Ucraina.

După ce au ascultat mărturiile feciorului care nu mai dormiseră deloc în ultimul timp din cauza faptului că lupta continuu cu incendiile provocate de bombardamente, ei și-au luat ce puteau duce în mîini și au plecat în Moldova.

Acum locuiesc într-o casă bătrînească în satul Drăgușeni, comuna Rădeni, raionul Strășeni, oferită ca gazdă temporară de stăpînii plecați peste hotare.

Nu au așteptat de la nimeni nimic – imediat ce au venit au început să muncească în agricultură, în construcții... - oriunde era nevoie de brațe de muncă. Muncesc cu ziua. Se odihnesc doar duminica și asta în cazul în care nu îi cheamă nimeni la muncă.

Nu-și pot permite nici internet, nici telefoane de aceea nu cunosc ce se întîmplă acasă. Copiii nu mai fac studii online deoarece nu au nici calculator, nici tabletă. Nici telefoane mobile. Însă nu se plîng. Dimpotrivă, optimismul lor le redă speranța părinților că va veni ziua cînd vor putea aprinde mai multe becuri în casă, vor avea internet și vor putea să discute cu fratele pompier, dar și să-și continuie studiile.

Familia urmează să primească ajutorul în numerar oferit de UE. Suportul financiar, în valoare de 2.200 de lei per persoană, este pentru ei semnalul că visul lor poate deveni realitate.

Ecaterina a spus că „acești bani îi vom pune deoparte pentru casă sau îi vom folosi pentru altceva...”.