Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4055

Numirea cetățenilor români în funcții-cheie în Moldova: cum au reacționat participanții la un sondaj de opinie

22 mar. 06:15   Societate
4255 0

Compania de cercetare sociologică IMAS a prezentat joi rezultatele studiului Barometrul Socio-Politic, notează Noi.md.

În cadrul sondajului, respondenții și-au exprimat opiniile în privința mai multor aspecte sociale, economice și politice, inclusiv față de numirile în funcții importante de stat în Republica Moldova a unor persoane străine.

Astfel, întrebați, dacă sunt de acord sau nu cu faptul că în funcții importante ale statului (Procuratură, ministere) sunt numite persoane din România, 62 la sută din cei intervievați au răspuns că nu sînt de acord; 28% - sînt de acord, iar 10 la sută au menționat nu știu/nu răspund (NȘ/NR).

În privința faptului că la conducerea Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a fost numită o persoană din România, Anca Dragu, 57 la sută și-au exprimat dezacordul; 27% - sînt de acord, iar 16 la sută au răspuns cu NȘ/NR.

Despre faptul că Anca Dragu a obținut cetățenia Republicii Moldova prin decret prezidențial cu o zi înainte de a fi numită în funcție, 61 la sută din respondenți au spus că nu sînt de acord; 24% - sînt de acord, iar 15% au răspuns cu NȘ/NR.


Datele Barometrului IMAS au fost culese în perioada 9 februarie – 27 februarie 2024. Interviurile au fost realizate la domiciliile respondenţilor, volumul eşantionului a fost de 1.091 respondenţi, cu vîrsta de 18 ani şi peste.

Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia adultă a Republicii Moldova, exclusiv Transnistria, iar eroarea maximă de eşantionare este de ±3.0%.

Menționăm că 12 foști oficiali români de rang înalt au fost delegați în Republica Moldova pentru a gestiona procesele din țară. Trei dintre ei au fost numiți în funcții importante în stat, în fruntea unor instituții-cheie de la noi. În special, fost ministru al Finanțelor în România, Anca Dragu, a preluat șefia Băncii Naționale a Moldovei, fostul șef al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor din România, Marius Staicu, conduce Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din Moldova, iar diplomatul Cosmin Dinescu a fost numit în funcția de șef al Misiunii UE în Republica Moldova.

Aceste numiri au provocat mai multe critici în rîndul societății civile, dar și a foștilor parlamentari din republica Moldova.

Astfel, Nicolae Pascaru, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, expert și lider al organizației Voievod, a declarat că Republica Moldova are suficienți specialiști calificați, demni de a accede în funcția de șef al BNM. El s-a arătat nedumerit de numirea Ancăi Dragu în această funcție.

"Este o numire nechibzuită. Avem mulți economiști în Republica Moldova, foști miniștri, avem Academia de Studii Economice, iar noi trebuie să atragem pe cineva de peste hotare ca să ne rezolvăm problemele interne? Aceasta este o rușine națională!", a spus Pascaru.

Opoziția parlamentară, deputații BCS, au cerut Procuraturii Generale să verifice acțiunile conducerii țării pentru a depista semnele de trădare și a recunoaște abuzul de putere la desemnarea candidatului la funcția de guvernator al BNM.

47
0
0
1
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?