Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Numărul persoanelor monitorizate electronic s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut

5 aug. 2022,, 16:45   Societate
2401 0

Inspectoratul Național de Probațiune (INP) a prezentat realizările din prima jumătate a acestui an, provocările întîmpinate în activitatea desfășurată, dar și soluțiile care vor contribui la eficientizarea serviciului de probațiune la nivel național. Astfel, în perioada ianuarie-iunie 2022, s-a atestat o creștere semnificativă a numărului de persoane monitorizate electronic. Mai exact, acesta s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungînd la 684 de persoane.

La fel, în ultimii ani a crescut numărul de condamnări la munca neremunerată în folosul comunității. În prima jumătate a anului au parvenit 3822 de sancțiuni și pedepse sub formă de muncă în folosul comunității, ceea ce constituie o creștere cu 3% față de primele șase luni ale anului trecut. Conform estimărilor, în urma executării acestor ore de muncă neremunerată, bugetele locale au înregistrat economii în valoare de peste 6,2 milioane de lei. La fel, peste o sută de minori au fost implicați în activități de resocializare și reintegrare, și au beneficiat de consiliere psihologică, familială sau educațională, asistență juridică, cursuri de formare etc.

Prezent la ședința de raportare a activității INP, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a menționat că probațiunea este, de asemenea, o prioritate și a îndemnat colaboratorii INP să dea dovadă de mai multă implicare și să aplice principiul integrității profesionale în orice situație. „Este loc pentru eficientizarea și îmbunătățirea activității INP. sînt domenii care trebuie reformate. Ministerul Justiției va susține inițiativele legislative pentru consolidarea instituției probațiunii și alinierea practicilor la cele mai bune modele europene, creșterea integrității în rîndul angajaților din probațiune, dezvoltarea programelor de probațiune, promovarea pedepselor alternative la detenție, în condițiile în care ne propunem să reducem din presiunea suprapopulării penitenciarelor. Dar, și de la voi așteptăm mai multă inițiativă și determinare pentru a reuși dezvoltarea acestei instituții”, a subliniat ministrul Sergiu Litvinenco.

Una dintre prioritățile Ministerului Justiției este promovarea aplicării mai pe larg a programelor probaționale. În prima jumătate a anului, INP a desfășurat 11 programe probaționale, în total fiind implicate 744 de persoane, cu 10% mai multe decît în aceeași perioadă a anului trecut. Scopul acestor programe este corectarea comportamentului delicvent pentru a reduce riscul de recidivă și reintegrarea persoanelor condamnate în societate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?